Cel mai important este să încercăm să păstrăm o relație echilibrată cu duhovnicul nostru; să nu ne avântăm spre extreme: să nu-l așezăm în locul lui Dumnezeu și să nu-i cerem imposibilul. Duhovnicul este și el un om ca oricare dintre noi și poate avea unele slăbiciuni pe care trebuie să le acoperim cu dragoste.

Nimeni nu trebuie să uite că scopul principal al diavolului este să-l despartă pe duhovnic de păstoriții săi, să întoarcă fiul împotriva duhovnicului său. Diavolul insuflă gânduri rele prin care încearcă să ne convingă că preotul nu este bun și că nu face totul ca la carte. Dacă omul îi dă ascultare, poate ajunge până la aceea că își pierde credința în duhovnic, se rupe de el, de Dumnezeu, de Biserică și devine ateu. Apoi poate începe să formeze o grupare în jurul său, a celor atei... Diavolul nu are stare și încearcă să înfăptuiască și pe pământ cele săvârșite de el în Cer; prin oameni, el luptă neîncetat cu Dumnezeu. S-a dovedit încă din vechime că, atunci când avem cunoștință de un preot sfânt, este de ajuns ca cineva să ne spună despre acesta ceva de rău, că noi acceptăm această minciună și imediat ne schimbăm părerea despre el.

Dar Apostolul Pavel a spus: Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori (I Timotei 5, 19). Adevărații creștini trebuie să fie înțelepți și să priceapă că fără cârmaci nu se vor putea salva pe marea vieții. Cereți-I lui Dumnezeu un duhovnic, un păstor bun, care va putea să vă poarte prin viață spre portul liniștit al Împărăției lui Dumnezeu, ca ajungând acolo să-I poată spune: „Iată, eu și fiii pe care mi i-ai dat mie”.

(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) , vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 299-300)