Să iubim noi primii. Să nu cerem să ne iubească alţii întâi. Să iubim noi primii. Să nu ne gândim dacă ne iubesc. Să ne rugăm şi să iubim. Dragostea, încet-încet, ne aseamănă cu Dumnezeu şi ne duc la slava cerului. Dragostea este cel mai bun avocat al nostru la Judecata lui Dumnezeu. Dragostea acoperă greşelile fratelui nostru; dacă însă este puţină, găseşte multe greşeli la ceilalţi.

Cel mai corect este aşa: să nu ne intereseze dacă oamenii ne iubesc, ci dacă noi iubim pe Hristos şi pe oameni. Noi să ne facem datoria. În felul acesta sufletul nostru se umple de dragoste. Şi aceasta este taina care aduce pace şi care nu ne zdrobeşte sufletul în momentul în care ceilalţi nu răspund iubirii noastre.

Creştinul nu trebuie să urmărească mântuirea proprie de unul singur, independent de mântuirea fraţilor săi. În acest sens Sfântul Antonie ne spune: „de la aproapele tău este viaţa şi moartea” şi iarăși: „dacă vom câştiga pe fratele, pe Dumnezeu vom câştiga”.

(Stareţa Ecaterina Monahia, Cuviosul Porfirie – Inima iubitoare, traducere din limba greacă de Lect. Dr. Sabin Preda, Mănăstirea Sfântul Efrem Sirul Grecia, p. 174)