Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. De ce-i judecăm pe fraţii noştri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaştem pe noi. Când cineva se preocupă cu cunoaşterea sinelui său, nu mai apucă să-i observe pe ceilalţi. Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să-i judeci pe ceilalţi.

Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârşit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoşi decât toţi. Trebuie să iertăm orice rău făcut de aproapele şi să-l urâm doar pe diavol, care l-a târât spre acesta.

Se întâmplă uneori să ni se pară că cineva a săvârşit o faptă rea. În realitate însă fapta aceasta poate fi bună, deoarece se face cu intenţie bună. Uşa pocăinţei este deschisă pentru toţi şi nu ştim cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândeşti?

Osândindu-l pe aproapele nostru, vom fi părăsiţi de Dumnezeu. Şi când Dumnezeu îl părăseşte pe om şi-l lasă doar cu puterile lui, atunci diavolul este gata să-l zdrobească, aşa cum piatra de moară macină grâul.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, p. 345)