În mijlocul necazurilor vieţii trebuie să găsim un loc paşnic, un colţ liniştit, un timp de tăcere în care să ne cercetăm pe noi înşine. Dacă vom mistui hrana pe care viaţa ne-a dăruieşte, vom ajunge la „Slavă Ţie, Doamne!”. Patericul ne spune istorisiri despre monahi care prin sme­renie şi iubire pentru aproapele au de­venit sfinți; dar, de asemenea, ne vorbeşte şi despre alţii care, datorită mândriei şi egoismului lor, au fost nimiciţi. Când omul dobândeşte sensibilitatea trăirii ortodoxe, întreaga viaţă şi întreaga lume devin precum un Pateric cu paginile des­chise. Prin urmare, viaţa unui creştin ortodox în această lume este precum stu­dierea exactă a unui Bătrân autentic din Pateric. Prin toate cele cu care se confruntă i se dezvăluie iubirea lui Dumnezeu şi puterea smereniei, ca de altfel şi nimicirea care vine asupra omului din cauza mândriei, egoismului şi înălţării de sine.

Aşadar, cu toţii trăim împreună: mo­nahii care se nevoiesc pe munte şi mirenii care sunt aici, nevoindu-se în lume. Sun­tem cu toţii împreună: suntem un întreg. Să ne însemnăm cu semnul Crucii şi să în­fruntăm viata. Şi mare este cel smerit!... Să ne amintim de ceea ce ne spune Domnul: „Te slăvesc pe Tine, Părinte,... că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai  descoperit pruncilor”(Luca 10, 21), adică celor smeriţi, celor blânzi. Să iubim, deci, această smerenie şi blândeţe pentru ca să putem primi harul lui Dumnezeu, pentru ca să ne desfătăm atât în viaţă, cât şi în moarte, fără a fă­ţărnici bucuria noastră, şi să aflăm bine­cuvântare cu totii. Vă multumesc!

(Arhimandrit Vasilios Gondikakis, Totul este rugăciune. A trăi în lume ca și cum am trăi în Sfântul Munte, Editura Doxologia, 2013, pp. 35-36)