„Să ne temem de Domnul ca de fiare”
Am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar auzind lătrat de câini în acel loc s-au înapoiat îndată; și ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare.
Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar auzind lătrat de câini în acel loc s-au înapoiat îndată; și ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare.
Să iubim pe Domnul cum îi cinstim pe prietenii noștri. Căci am văzut adeseori pe unii supărând pe Dumnezeu și neavând nici o grijă de aceasta, dar mărind pe cei iubiți de ei pentru vreun lucru neînsemnat și folosind orice mijloc, născocind orice gând, răbdând orice necaz, făcându-le orice declarație (de cinstire) ei înșiși sau prin prieteni, sau trimițându-le orice fel de daruri, ca să-i întoarcă.
(Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoințe, în Filocalia IX, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2002, p. 61)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro