Este important, deci, să vorbim numai despre lucrurile pe care le-am cunoscut prin proprie experiență. Nu ne cere nimeni să vedem lumina taborică, pentru că și cei cărora ne adresăm nu au văzut-o. De multe ori, chiar oameni cu o viețuire foarte înaltă nu s-au putut face înțeleși de păcătoși, tocmai din cauză că aceia uitaseră psihologia păcătoșilor. Un astfel de exemplu îl dă și Sfântul Ignatie Briancianinov în experiențele sale ascetice, când un stareț, de altfel sfânt, i-a dat să citească unei cucoane o carte cu totul nepotrivită.

Destul ne este nouă să ne adresăm celor deopotrivă cu noi. Lumea este etajată și Dumnezeu a lăsat diferite caractere și sensibilități, care au un mod special, propriu, de a înțelege lucrurile. Și pentru aceștia Dumnezeu vrea să aibă un purtător de cuvânt. Dacă crezi că ai un astfel de cerc de ascultători, vorbește-le, dacă nu, nu-l căuta.

(Ierodiacon Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, pp. 102-103)