Salată simplă de vinete
Una dintre salatele noastre des întâlnite, salata de vinete este un deliciu umil, dar de care ne putem bucura oricând, mai ales dacă avem vinete conservate în cămară sau congelator.
Pentru a prepara această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 2 vinete
- ulei de măsline presat la rece
- sare, după gust
- ceapă galbenă tocată mărunt sau 1-2 fire de ceapă verde tocate rondele.
Vinetele se pun la copt pe flacără și se lasă până când coaja se carbonizează, având grijă să le mișcăm poziția, astfel încât să se coacă pe toate părțile.
Puneți-le apoi pe o tavă metalică, pe plan înclinat, la scurs.
Când se răcesc puțin, se curăță de coajă și se transferă într-o strecurătoare, se stropesc cu suc de lămâie și se lasă la scurs măcar o oră.
Se toacă apoi cu un cuțit din lemn (ideal) până se obține o pastă groasă.
Se transferă într-un bol, în care adăugați ceapa, sarea, piperul și uleiul.
Uleiul adăugați-l puțin câte puțin, după care omogenizați. Dacă vinetele mai „cer” ulei, mai adăugați încă puțin, lingură cu lingură, dar nu exagerați însă. Deși folosiți ulei de măsline presat la rece, care este foarte sănătos, să nu uităm că acesta are și foarte multe calorii!
Mâncați salata de vinete cu pâine proaspătă sau prăjită.
Poftă bună!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro