Spiritualitatea ortodoxă este în esența ei pascală, iar conținutul real al vieții Bisericii este bucuria. Vorbim despre sărbători; sărbătoarea este expresia bucuriei creștine.

Singurul lucru pe care copilul îl primește cu ușurință este tocmai bucuria. Am transformat creștinul în ceva atât de matur, de serios, de trist și de solemn, încât aproape că l-am golit de această bucurie. Totuși, Hristos Însuși a spus: „De nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 3). A fi precum un copil înseamnă să fii capabil de această bucurie spirituală pe care un adult aproape că nu o mai are. Să poți intra fără teamă, fără frustare, în comuniune cu lucrurile, natura și ceilalți oameni. Folosim adesea termenul de „har”. Dar ce este harul? În varianta grecească – kharisma –, înseamnă nu doar har, ci și bucurie. „Și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22). Atunci când stăm la ușa bisericii, iar preotul rostește „Hristos a înviat!”, moartea devine, în termenii Sfântului Grigorie de Nyssa, „mai strălucitoare decât ziua”. Aceasta este adevărata rădăcină, adevărata putere a experienței creștine. Doar raportându-ne la această bucurie, le putem înțelege pe toate celelalte.

(Biografia unui destin misionar – Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 30)