Dragă mamă, 

Cum te vor afla oare rândurile mele? Ostenită de griji, frământată de gânduri și întrebări?

Oare cum aș putea să-ți mângâi inima care m-a așteptat atâta vreme? Iată, iată că sunt aici. Sunt unde uitasem să fiu. 

Nu te necăji pentru mine dacă mă vezi tulbur, mamă! Lacrimile tale îmi vor limpezi mintea și zările cândva. Nu te teme peste măsură! Rugăciunea ta atât de inimoasă mă va chema negreșit acasă! Rugăciunea ta va susura în mine cu graiuri pe care inima le va recunoaște cândva, când voi învăța să aud. Tu știi, mamă, tu știi că nimic nu va putea sta înaintea chemării tale, cu care mă strigi din adâncuri. 

Nu te speria când tac, încă nu am învățat să disting șoaptele în zarva tinereții. Dar cândva, când se va face mai liniște, mamă dragă, Domnul mă va chema din adâncuri cu ruga ta, iar eu voi fi atât de nou, ca într-un zori de viață! Căci chipul Lui, ascuns în mine, va simți întâile bătăi de inimă vie, nouă, de Paști! Eu încă nu știu să fiu, însă nu știu nici că nu știu, mamă și nici cum să-ți spun. Tu însă, să ai nădejde la Domnul și răbdare cu mine, căci tu ești mama, măicuța mea. 

Mai naște-mă o dată, mamă! Mai naște-mă din rugăciunea și zdrobirea ta, căci eu nu știu să mă nasc de unul singur! Domnul mă zămislește prin tine și mă alcătuiește când nici tu, nici eu, nu știm.

Nu privi în gol, dragă mamă, căci nimic, nimic din ce spui ori faci în numele lui Dumnezeu, nu este în zadar! 

Chiar și dacă vezi că am uitat, că nu mai sunt precum mă știi, crede, mamă, că toate sunt ascunse în alcătuirea mea. Toate nopțile tale de veghe, fereastra pe care ascultam împreună mierla după o noapte de boală, jocul acela de-a mama-pasăre cu aripile întinse, când alergam către tine, râsul izbucnit în văzduh, toate sunt aici, în cotloanele firii mele. Chiar și dacă memoria le-a uitat, inima le poartă veșnic în felul ei de a fi!

Păstrează pentru mine, te rog, chipul senin pe care îl știi, păstrează-l ca pe un zălog, până când îmi voi aminti. Chiar dacă nu voi mai fi același, chiar dacă sunt mare și nou, tu cunoști atât de bine zâmbetul cald și sincer cu care îți voi zâmbi! El este dincolo de vârste sau de forme, este din încrederea cu care m-ai purtat în acești ani. Din încrederea cu care m-ai împărtășit înlăuntrul tău, cu Domnul, pe când te rugai.

Domnul este mereu acum! „Acum toate s-au umplut de Lumină ! Și cerul și pământul și cele dedesubt!” Când Domnul va voi să răsară în mijlocului tărâmurilor mele, toate se vor preface într-un acum simplu și desăvârșit, în care nici amintirea clipelor de beznă nu va mai fi! Ca și cum nici odinioară nu a fost! Căci ce poate sta în calea Domnului Dumnezeului nostru celui Viu?! Cât de firesc întoarce El toate, într-o clipă, în adevărul lor. Nu stau anii aceștia în calea Sa, nici mulțimea încurcăturilor noastre! Ci când va voi, toate se vor preface în lacrimi și biruință.

Căci, nu uita: o mamă adevărată poartă numele de biruință, deoarece nimic nu poate sta în calea rugăciunii ei, care străbate cerurile ca un foc mistuitor. Tu trebuie să învingi, mamă, ca să mă naști mai adevărat, ca Domnul să îmi împărtășească Învierea! 

Acesta e darul meu pentru tine de ziua mamei, un dar poate încă nescris în vorbe meșteșugite, dar așezat în tainică tăcere în inima mea și așteptându-te să îl asculți, să îl înțelegi, să îl primești...