Nu întâmplător, imnografia laudă pe Sfântul Constantin cu apelativele de „noule Moise”, „noule David” sau „noule Pavel”, un împărat devenit egal cu Apostolii, pentru că a reunificat un Imperiu, nu în jurul persoanei sale cum făceau împărații romani (cultul împăratului), ci în jurul lui Iisus Hristos cu care se „întâlnise” de mai multe ori în statutul său de soldat timp de aproximativ 34 de ani.

Cum să nu admirăm acest miracol, împreună cu mama sa, Elena? Iată, împreună doi oameni ca un „nou Adam” și ca o „nouă Evă” într-o lume nouă care răsărea și o lume veche care apunea, o lume a antichității, a zeilor, a politeismului și a persecuților. A dat libertate creștinismului prin Edictul de la Milan din 313, a legalizat duminica ca zi de sărbătoare, a oprit răstignirile și jocurile de gladiatori, a interzis sacrificiile sângeroase din Imperiu, a fost împotriva divorțurilor, adică a dorit o reformă sfințitoare a vieții familiale; a construit mari biserici și a convertit sub diferite aspecte pe mulți păgâni la creștinism.

Chiar el însuși, înainte de moartea sa, a fost catehizat și botezat în credința creștină, trecând la Domnul în anul 337, în ziua de 21 mai, de Rusalii – de „ziua împărțirii Darurilor”, o zi profetică în care Sfântul Împărat Constantin a adus înaintea lui Dumnezeu spicele faptelor bune plinind Evanghelia lui Hristos.

Ne putem pune întrebarea dacă suntem noi demni de statutul de creștin? Cum a fost în istorie? Cum este în ziua de astăzi și ce principii respectăm? Din persecutați am ajuns persecutori, din chinuiți am devenit chinuitori prin războaiele duse de statele religioase care sunt consemnate de istorie. Ne întrebăm apoi de ce creștinii trebuie marginalizați? Ce au însemnat războaiele religioase, Inchiziția, Uniatismul, evanghelizarea cu forța prin toate părțile lumii? Cum este și ce a devenit Europa astăzi?

Cu multă înțelepciune, spre sfârșitul anilor ’90 cineva afirma faptul că Europa s-a născut o dată cu Sinodul I Ecumenic din 325 patronat de Sfinții Constantin și Elena. Și pentru ca Europa și lumea întreagă să aibă un viitor în Împărăția lui Dumnezeu trebuie ca să nu uite niciodată aceste două mari personalități ale creștinismului, să le înțeleagă și să le urmeze pilda epocală a vieții lor.

Pentru că opusul Împărăției veșnice este „împărăția” consumului, a globalismului și a globalizării, a fundamentalismelor de cele mai diverse moduri și a multor ideologii nesănătoase.

Trebuie să ținem dreptarul învățăturilor sănătoase, să ne facem pildă a vieții sfinților al căror nume îl purtăm iar schimbarea să vină de la fiecare dintre noi. Fiindcă doar așa, în lumina faptelor noastre, vom fi exemplu și pentru alții, întocmai cum au fost și au rămas pentru totdeauna Sfinții Împărați Constantin și Elena, pentru noi!