Cateheza 32

Despre Nașterea Mântuitorului și despre faptul că viața noastră ascetică trebuie să fie intensă

Frați și părinți, deja se apropie Nașterea Domnului și ziua bucuriei este la uși. Căci este bucurie mare cum nu a mai fost din veac, că Fiul lui Dumnezeu vine la noi, nu prin ghicituri și simboluri, precum S-a arătat odinioară părinților, ci vine prin naștere din Fecioara, arătându-Se nouă în Persoană. Nimic nu este mai fericit decât aceasta, în neamurile neamurilor, nici mai minunat în toate cele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut din veac.

Pentru aceasta îngerii binevestesc taina și steaua face cunoscut că Cel Ceresc S-a născut pe pământ. Pentru aceea păstorii aleargă să vadă mântuirea binevestită lor și magii aduc daruri împărătești. Pentru aceasta cântare nouă se cântă pentru lucruri noi, că între cei de sus Dumnezeu este slăvit și pe pământ pace s-a arătat.

Și mărturisește Apostolul, zicând: Căci El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturilor ei, ca întru Sine pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia[1].

Acestea au dorit să le vadă prorocii și drepții cei din veac, dar nu au văzut decât prin credință. Dar noi am văzut cu ochii noștri și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieții și Viața S-a arătat[2] și am primit înfierea. Dar ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă[3]? a strigat Sfântul David de mai înainte. Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema[4].

Prin urmare, să ne bucurăm, fraților, că și noi am fost învredniciți cu răsplătire să răsplătim Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă. Și care este răsplătirea? Viața purtătoare de cruce pe care am ales-o și mărturisirea întru care am stat și cu care ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu[5], care este în chip mărturisitor mucenicie. Și aceasta nu trebuie ca noi să o prăznuim doar într-o singură zi, ci pentru întreaga viață. Iar cei care sunt stăpâniți de trup și prinși de patimi nici nu pot prăznui, deși par să prăznuiască, nici să se elibereze, robi patimilor fiind, vânduți sub păcat. Căci este scris: Oricine săvârșește păcatul rob este păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac. Fiul însă rămâne în veac[6].

Așadar, fiindcă și noi am fost învredniciți să fim numiți fii după har, să rămânem în casă în veac, dacă am ținut temeinic chipul de la început până la sfârșit. Pentru aceea întăriți fiind în Duhul Sfânt, să ne păstrăm încă starea nevoinței noastre Și să luăm seama unul altuia și să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune[7], la ascultare, la smerenie, la blândețe, la oricare dintre sârguințele bune, fără să ne moleșim de la scopul nostru, ci întărindu-ne mai mult și mai mult și cu atât mai mult, cu cât vedem că se apropie ziua. Căci se apropie ziua Domnului cea mare și strălucită[8] întru care Se va descoperi Judecătorul a toate și Se va arăta în slava cu care S-a arătat apostolilor la dumnezeiasca Schimbare la Față, aducând și judecând toată făptura și răsplătind fiecăruia după fapta lui.

Dar fie ca și noi să-L vedem, împreună cu toți sfinții, privindu-ne pe noi cu față binevoitoare și luându-ne pe noi în Împărăția Cerurilor, cu harul și cu îndurările și iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Cateheze, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] Ef. 2, 14-16.

[2] I In. 1, 1.

[3] Ps. 115, 3.

[4] Ps. 115, 4.

[5] Rom. 5, 2.

[6] In. 8, 34-35.

[7] Evr. 10, 24.

[8] Fapte 2, 20.