Afară, un vânt cald scutură crengile copacilor, domolind arşiţa soarelui de amiază. Nu departe de clopotniţa Mănăstirii Războieni, zăresc căsuţa albă a maicii Serafima. Mă opresc lângă poarta roşie şi arunc un ochi înăuntru. Parcă cineva o înştiinţase pe maică că va avea musafiri şi mă aştepta în picioare pe micuţul cerdac. Zâmbitoare, şi-a pus mâna streaşină, căutând spre poartă. M-a invitat să mă aşez pe prispa unde adesea mai stă de vorbă cu cei ce-o vizitează. Alături era şi maica Teofana, cea care i-a fost ucenică 13 ani. Bătrâna monahie ne binecuvântează cu amândouă mâinile: Domnul și Maica Domnului. Ne invită să ne așezăm pe băncuța mică din cerdac.

„Vorba dulce mult aduce”

„Maricică, eu îți spun tot secretul, ca să știi cum să viețuiești de acum înainte. De când sunt eu, n-am zis un cuvânt. Mie nu mi-o trebuit sfadă niciodată. Le-am dat și bani, le-am dat și vorbe frumoase, numai să scăp. Uite, așa a fost viața mea. Să ai veselie, că dacă ai servici, pățești multe tare”, spune măicuța.

Mulţi oameni a cunoscut, multe frământări, multe necazuri. În ciuda acestora din urmă, bucuria ei nimeni şi nimic nu au reuşit să i-o ia. „Au venit bărbați de aici pe la mine plângând. De ce plângi, măi?, l-am întrebat o dată pe unul. M-a lăsat soția, îmi răspundea. Dar tu nu știi că femeia e brățară de aur la casă? Chiar de-ar fi oleacă mai aspruță, ea are copchii, are mai multe mărunțișuri, tu să nu deschizi gura sau să stai doar s-o privești. Ajut-o la ce are nevoie, vorbește-i frumos. Vorba dulce mult aduce”, consideră maica Serafima.

Rugăciunile pentru veselie

Ochii îi sunt şi căprui, şi albaştri, dar de un albastru viu şi pătrunzător. Maica e mărunţică şi sprintenă. Poveştile curg fără întrerupere. Când trebuie să-şi amintească ceva „ce vrăjmaşul i-a luat din minte, ca să nu-i spună cuvânt bun omului de lângă dânsa”, te prinde de mână sau de după umăr şi te ţine aşa câteva secunde. Apoi face ochii mari, te priveşte şi începe iarăşi de unde a rămas.

„Veneau oamenii și-mi spuneau să-i pomenesc la rugăciune și îi pomeneam până veneau a doua oară. Ei cunoșteau că fac rugăciune, le mergea bine acasă. Și se întrebau: De unde  e veselia aceasta la mine? Se roagă măicuța pentru noi. Hai iară la dânsa! Dacă îi pomenesc, ei își aduc aminte de mănăstire și sunt veseli. Ferească Dumnezeu ce-i în lume, Maricică. Cheltuială și necaz. Eu nu m-aș duce de la mănăstire.”

*****

Câţiva bujori albi dintr-o vază de pe prispă îşi leapădă petalele sub dogoarea soarelui şi umbletul vântului. În grădina din faţa casei albe, în partea dreaptă, spre poartă, un cireş amar îşi creşte fructele. La stânga lui, un soc îşi scutură florile şi parfumul. Vântul poartă în iureşul său zumzet de albine, ciripit de păsărele, parfumuri nenumărate de flori şi, pe ici-colo, ecoul unor glasuri de maici.

***

Pe maica Serafima am întâlnit-o vara trecută. Duminică, 19 aprilie 2015, în ultima zi din Săptămâna Luminată, maica Serafima a trecut la Domnul.

*** Despre Maica Serafima puteți citi și:

„Cine a strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”

Amintirile din copilărie ale maicii Serafima de la Războieni

Eu nu cânt altfel decât «veșnica pomenire!», ca să nu-mi uit groapa

„Eu am fost blânduță și am învățat pe altele”