Încă de la facerea lumii, Dumnezeu – Sfânta Treime – sădește înlăuntrul omului, în chip tainic, semnul cel dumnezeiesc al Sfintei Cruci, ca o formă absolută de iubire față de om, atât pe verticală (de la Dumnezeu la om) cât și pe orizontală (de la om la om). Desigur că atât în cele două Testamente există mai multe prefigurări ale Sfintei Cruci, toate, foarte importante și cu semnificații profunde.

O preînchipuire a semnului Sfintei Cruci îl aflăm la Sfinții Părinți și tâlcuitori ai Scripturii și anume, semnul pus pe Cain, ucigașul fratelui său, Abel. În prima carte a Vechiului Testament se precizează faptul că Dumnezeu, milostivindu-se  și aplecându-se înspre el, după ce l-au blestemat a pus „semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare” (conform Facerii 4, 15). Care ar fi acest semn pus pe Cain? Se pare că ar fi vorba de tremurarea capului și a mâinii drepte, iar pe frunte i-a pus o cruce pentru a nu fi omorât de ceilalți.

Chiar dacă nu este sigură această explicație a semnului lui Cain, totuși, observăm faptul că Dumnezeu nu a dorit să îl piardă cu totul de pe pământ, ci, încă după crearea lumii văzute și nevăzute și gustarea din fructul oprit, Creatorul i-a oferit omului posibilitatea de a se mântui. Hristos este Răscumpărătorul nostru; am fost robi ai păcatului, însă prin rana Lui, noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 5).

Din acest motiv, ziua Înălțării Sfintei Cruci – una dintre cele mai vechi sărbători –, are o conotație istorică și duhovnicească, fiind o zi de post aspru și meditație profundă pentru fiecare dintre noi!