Sfântul Cosma era de origine bulgară. După ce i-au dat o educaţie aleasă în limbile slavă şi greacă, părinţii săi evlavioşi au vrut să îl însoare. Atras însă de dragostea lui Hristos, el a fugit în taină în Sfântul Munte al Athosului, pentru a îmbrăţişa viaţa monahală la mănăstirea bulgară Zografu. Mergând el de Buna Vestire la hramul Mănăstirii Vatoped, a văzut în rândul celor ce slujeau în biserică şi la trapeză o femeie. Întristat la început, să vadă această abatere de la regulile monahiceşti, s-a umplut mai apoi de bucurie mare aflând că cea care i se arătase era însăşi Maica Domnului.

La ceva vreme după primirea Hainei îngereşti a fost hirotonit întru preot. Într-o zi, pe când se ruga dinaintea icoanei Maicii Domnului, întrebând-o cu lacrimi cum să se mântuiască, a auzit o voce zicându-i: „Robul meu, ieşi din mănăstire şi mergi în pustie”. Plecându-se voii lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea stareţului său, Cosma a vieţuit de atunci într-o peşteră şi, după o vreme, a fost învrednicit de puterile mai presus de fire ale harului, îndeosebi cu înainte-vederea, buna socotinţă şi citirea gândurilor. Ani de-a rândul, mulţi au fost monahii care s-au folosit duhovniceşte de convorbirile cu el.

Spre sfârşitul vieţii sale, i s-a arătat Hristos pentru a-i vesti că avea să rabde o mare încercare din partea diavolului. Chiar a doua zi l-a cercetat mai-marele diavolilor dimpreună cu mulţi slujitori ai săi, plângând şi tânguindu-se că nu putea să-l nimicească pe Cosma, duşmanul său puternic, care de atâţia ani le zădărnicea orice încercare şi care, prin virtuţile lui, câştigase scaunul ceresc pe care îl ocupa altădată Lucifer. Înşfăcând o bâtă groasă, diavolul l-a lovit atât de tare pe sfânt, încât acesta a căzut pe jumătate mort. Două zile mai târziu, pe data de 22 septembrie 1323, cu îngăduinţa Domnului, Sfântul Cosma a murit în urma acestor lovituri.

În vreme ce părinţii veniţi de la mănăstire săvârşeau slujba înmormântării, animalele sălbatice s-au adunat acolo şi au stat în tăcere până ce slujba s-a încheiat. În clipa când trupul a fost acoperit de pământ, fiarele au început să strige mai tare ca de obicei, în chip de cinstire, iar mai apoi s-au risipit.

Patruzeci de zile mai târziu, vrând să dezgroape trupul Sfântului Cosma pentru a-l duce la mănăstire, părinţii nu l-au mai găsit în mormânt. Doar Dumnezeu ştie unde se află.

(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 252-253)