Primii creştini, în plină epocă a persecuţiilor romane, trăiau bucuria întâlnirii liturgice cu Hristos în locuri ascunse şi bine tăinuite – de cele mai multe ori în catacombe şi în mormintele martirilor. După libertatea acordată de către Sfântul Constantin cel Mare, practica de a fi săvârşită Euharistia pe mormintele sfinţilor mucenici a fost păstrată ca o reminiscenţă a perioadei de grea încercare. Astăzi, practica liturgică a păstrat acest obicei materializat într-un obiect numit Antimis, o pânză ce are cusută, într-un colţ, o bucăţică din moaştele unui sfânt martir. Însă, mai există şi locuri în care Sfintele Altare au fost ridicate pe locul sfinţit de sângele sfinţilor. Un astfel de loc este şi schitul Sfântului Eftimie cel Mare, din apropierea oraşului Târgu Ocna.

Aşezat într-un pământ care a fost apărat cu preţul vieţii de către regimentul 27 Infanterie, schitul a fost ridicat în memoria ostaşilor căzuţi la Oituz, Mărăşeşti şi Mărăşti, în luptele primului război mondial – atunci când Regatul României a pierdut aproximativ 14.000 de ostaşi.

Faptele de vitejie nu au fost uitate, soarta întregii Europe fiind salvată în aceste locuri. Oamenii au înfipt în pământul însângerat Cruci din lemn de mesteacăn, care să aducă aminte că, pe acele meleaguri, s-a scris o filă din istoria noastră naţională. Crucile au putrezit sub povara istoriei, au mai fost înlocuite ici şi colo, dar era nevoie de un monument care să răzbată peste ani. Soluţia, găsită cu binecuvântarea Episcopului Eftimie al Romanului, a fost una minunată – o mănăstire. Un Altar în care să fie pomeniţi neîntrerupt eroii neamului nostru.

Lucrările au început în anul 2000, în doar patru ani ridicându-se pe dealul Cireşoaiei o adevărată aşezare monahală. O biserică tradiţională maramureşeană, cu o înălţime de 22 metri, un corp de chilii şi camere pentru pelerini, alcătuiesc complexul schitului Sfântului Eftimie cel Mare.

Într-un cadru natural mirific, în apropierea staţiunii balneo-climaterice Slănic Moldova, dar şi a Salinei Târgu Ocna, schitul îşi împlineşte cu vrednicie misiunea de a fi loc de reculegere duhovnicească. Acelaşi schit ne aminteşte că, dacă astăzi ne bucurăm de libertate, este meritul unor oameni care şi-au dat viaţa pentru noi.