Spunea același ucenic despre Sfântul Calinic:

- Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, își dădea hainele de pe Preasfinția sa și, plângând, se ruga de mine nevredicul ca să caut bani de unde voi ști, ca să aibă să dea la „frații lui Hristos”, căci așa numea fericitul pe săraci și neputincioși.

Odată, pe când Sfântul Calinic ieșea de la slujbă, la o biserică din Craiova, epitropul i-a dat șase galbeni. Iar în ograda episcopiei, o femeie cerându-i milostenie, a scos acei galbeni și i-a pus în mâinile ei.

După trei zile, aceeași femeie a venit iar la ușa Sfântului Calinic să ceară milostenie. Deci, chemând pe părintele Anastasie, ucenicul său, i-a poruncit zicând:

- Dă milostenie femeii de afară.

- Preasfințite, a răspuns el, această femeie a primit șase galbeni când ne-am întors de la biserică.

Iar blândul păstor i-a zis cu asprime:

- Dar cuvioșia ta, dacă ai mâncat ieri, astăzi nu mai mănânci? O fi fost și ea datoare la cineva și de aceea mai cere. Du-te și dă-i  milostenie!

Din clipa aceea până la sfârșitul vieții Sfântului Calinic, n-a mai îndrăznit ucenicul să-i facă vreo observație în privința milosteniilor.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 420-421)