Au venit la acest dumnezeiesc părinte unii clerici și căzând la picioarele lui, ziceau că: „Este un munte la noi, numit Cezar, în care avem, știm din auzite, un izvor ascuns, de multe generații, al cărui loc nu îl cunoaște însă nimeni din neamul nostru de acum. Și înduplecă-te să vii, robule al lui Dumnezeu până în muntele acela și credem că nu va ascunde Dumnezeu de tine apa aceea ascunsă”.

Iar Sfântul Nicolae, luând cinstitul lemn al crucii și Sfânta Evanghelie, făcând procesiune cu clericii și cu poporul, ajunge la munte și plecându-și genunchiul, se ruga cu tărie. Și amintind de multe istorisiri ale dumnezeieștilor minuni din vechime și cum în pustie din stâncă a izvorât apă adăpând poporul însetat, se roagă cu tărie lui Dumnezeu să-i descopere lui izvorul ascuns. Și i s-a descoperit lui că în locul în care a plecat genunchiul, acolo va fi și izvorul de apă.

Ridicându-se de la rugăciune și pecetluind locul cu sfânta cruce și luând o săpăligă a săpat puțin. Și apoi îndemnând pe un cleric să mai sape un cot și jumătate și îndată izvorul arată bogăție de apă limpede, din care sfântul și mulțimea poporului îndestulându-se au dat slavă lui Dumnezeu, Cel ce îi slăvește astfel pe robii Săi.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)