Schitul Prodromu, unul dintre cele două lăcaşuri de cult româneşti din Muntele Athos, poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Chiar denumirea lui – Prodromos – înseamnă Înaintemergător şi datează de câteva secole.

Oficial, Schitul Românesc Prodromu a fost fondat în anul 1820, în vremea în care, în Moldova era mitropolit Veniamin Costachi. Tulburările politice din Balcani au făcut ca, după 20 de ani de la înfiinţare, călugării să se risipească, iar biserica şi chiliile să ajungă în ruină. În 1850, de la Mănăstirea Horaiţa, din judeţul Neamţ, au plecat spre Muntele Athos ieromonahii Nifon şi Nectarie. Misiunea lor era să reînvie locul Sfântului Ioan Botezătorul. După alţi zece ani, biserica a fost sfinţită şi a adunat în jurul său aproximativ 60 de călugări.

Locul schitului este, deopotrivă, minunat şi sălbatic, neprielnic pentru omul de rând şi perfect pentru sihăstrie. Între valurile mereu agitate ale Mării Egee şi muntele acoperit cu zăpadă, călugării români sunt acolo acasă, în braţele lui Hristos.

Schitul ne este cunoscut, în principal, pentru Icoana Maicii Domnului, Prodromiţa – o icoană făcătoare de minuni, nelucrată de mâini pământeşti. Dar, la Prodromu sunt şi alte icoane făcătoare de minuni: a Maicii Domnului Apărătoarea de Foc şi a Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta din urmă este cea mai veche dintre odoare bisericii şi se găseşte în Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul – o construcţie existentă aici mult înaintea zidirii ansamblului monahal.

Icoana sfântului este aşezată în partea dreaptă, pe catapeteasmă, lângă icoana Mântuitorului şi datează, probabil, din anul 1660. Cu privirea încruntată, Sfântul Ioan Botezătorul ne surprinde. Întristat şi dur, deopotrivă, acesta ne pătrunde în suflet şi ne face să ne ruşinăm de toată necurăţia noastră.

Iniţial, icoana nu a fost pictată aşa. Dar, se spune că schimbarea s-a produs în 1821. Atunci, în timpul revoluţiei grecilor împotriva turcilor, turcii au venit cu multă armată în Sfântul Munte, ca să fure lucrurile de valoare. Pentru că în Chilia Prodromul – locul pe care s-a înfiinţat, mai apoi, schitul, nu au găsit nimic, ei au intrat în paraclis şi-au vrut să ia icoana Sfântului Ioan Botezătorul. În acel moment, sfântul s-a încruntat la ei, înfricoşându-i. În teama lor, turcii au scos pistoalele şi au tras spre icoană, dar gloanţele se întorceau asupra lor, ca un bumerang. Astfel, ocrotitorul locului a pus hoţii pe fugă şi a readus liniştea în Muntele Athos.

Privirea de atunci rămâne mărturie, peste veacuri. Însă, la zile de sărbătoare, precum cea de astăzi, Sfântul Ioan Botezătorul se bucură de dragostea pe care oamenii – monahi şi mireni, deopotrivă, i-o poartă. Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!