Sfântul Nectarie vindecă crizele de epilepsie
Nu am apucat să termin cele 40 de zile de acatist, şi prin a 10-15-a zi simptomele mi-au dispărut complet. Tot în acel interval m-a binecuântat Dumnezeu să ajung, întamplător, la o biserică care avea moaşte ale mai multor Sfinţi, printre care şi Sfântul Nectarie. Atunci mi-am dat seama că rugăciunile mi-au fost ascultate şi că iau parte la o minune.
Bună ziua! Doamne ajută! Simt nevoia şi obligaţia morală de a împărtăşi şi celorlalţi experienţa mea şi minunea la care am luat parte datorită Sfântului Nectarie şi Părintelui Arsenie, când mică am fost diagnosticată cu epilepsie. Am făcut tratament până la 20 de ani. Părinţii mă duceau la maslu, liturghii iar când am ajuns în facultate obişnuiam să merg la biserică să mă rog Bunului Dumnezeu să mă vindece şi să îmi dăruiască un soţ iubitor, credincios şi care să mă accepte aşa cum sunt. Slavă lui Dumnezeu, acestea s-au împlinit. La câţiva ani după ce am întrerupt tratamentul, într-o zi am simţit cum îmi revin simptomele dinainte. În acel moment, m-am speriat şi l-am strigat pe Părintele Arsenie să ma ajute, iar simptomele mi-au dispărut imediat. Am căutat să merg la mormântul lui şi să mă rog să mă ajute ce să fac să imi treacă. Am dat de un preot care m-a sfătuit să citesc acatistul Sfântului Nectarie 40 zile, lucru pe care l-am şi facut. Nu am apucat să termin cele 40 de zile de acatist, şi prin a 10-15-a zi simptomele mi-au dispărut complet. Tot în acel interval m-a binecuvântat Dumnezeu să ajung, întâmplător, la o biserică care avea moaşte ale mai multor Sfinţi, printre care şi Sfântul Nectarie. Atunci mi-am dat seama că rugăciunile mi-au fost ascultate şi că iau parte la o minune. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate şi Sfântului Nectarie şi Parintelui Arsenie şi Maicii Domnului pentru tot ajutorul primit. Nu deznădajduiţi, căci Cel de Sus Bun este şi mult ne iubeşte! Doamne ajută!
Mihaela - minune primită de la cititorii Portalului Doxologia
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro