Când preotul face exorcizări, se adresează în mod direct diavolului și, cu autoritatea lui preoțească, îi poruncește să iasă. Dacă nu are sensibilitate și nu e priceput, poate suferi el însuși pagube. În loc să-i poruncească demonului și să-l amenințe, mai bine și mai corect ar fi să se roage, prin intermediul Sfintei Liturghii, al Tainelor și al altor rugăciuni, ca Domnul să trimită Harul Său celui ce pătimește.

Astfel, Harul îl acoperă ca roua pe bolnav, iar preotul nu mai înfruntă pericolul de a fi prins în capcana vreunei ispite sau de a cădea în vreo înșelare. Nu spun să nu se mai facă rugăciuni de exorcizare celor ce nu se mai pot ajuta pe sine în niciun fel, ci să se facă, dar cu mult discernământ și în tăcere.

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, traducere din limba greacă de prof. drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 212)