Vă nelinişteşte grija, vă întrebaţi cum să le oferiţi copiilor voştri o educaţie creştină, şi vă exprimaţi în felul următor această grijă: „În fiecare zi cunosc din experienţă că nu am suficientă tărie pentru împlinirea datoriei de conştiinţă, simţindu-mă incapabilă să formez sufletul omului după chipul şi asemănarea învăţăturii Dumnezeieşti”. Ultimul gând este exprimat cu exagerare şi priveşte mai mult ajutorul şi sprijinul lui Dumnezeu; iar vouă vă este suficient să vă educaţi copiii în frică de Dumnezeu, să-i înzestraţi cu învăţături şi deprinderi creştine şi prin poveţe să-i apăraţi de concepţii străine Bisericii creştine. Binele pe care-l semănaţi în sufletele copiilor voştri în tinereţe, poate să îngheţe mai târziu în inimile lor, când vor ajunge la bărbăţia vârstei, după încercări amare la şcoală şi în viaţă, cu care adeseori rup ramurile unei bune educaţii familiale creştine.

Experienţa de veacuri ne arată că însemnarea cu semnul Sfintei Cruci are o mare putere asupra tuturor acţiunilor omului, pe parcursul întregii sale vieţi. De aceea trebuie să vă îngrijiţi să înrădăcinaţi în copii obiceiul de a se îngrădi mai des cu semnul Sfintei Cruci, şi îndeosebi înainte de a mânca şi a bea, la culcare şi când ne sculăm, înainte de plecare, înainte de a ieşi şi de a intra undeva. E important să fie învăţaţi copiii să nu se însemneze cu semnul crucii neglijent sau după cum e la modă, ci cu exactitate, începând de la frunte până la piept, şi la amândoi umerii, pentru ca crucea să fie corectă.

Nu ar fi rău ca în afară de educatoare, dacă e posibil, să aveţi o bună dădacă: celelalte educatoare să se îndeletnicească cu ale lor, iar educatoarea ortodoxă – cu partea ortodoxă, şi îndeosebi cu semnul Sfintei Cruci; şi tot ei să i se ceară răspundere pentru această lucrare. Străduiţi-vă să împliniţi aceasta în măsura posibilităţilor; nu e îngăduit să o scăpaţi din vedere. Însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, mulţi oameni au fost apăraţi de mari nenorociri şi pericole.

Observaţi la fiul dumneavoastră răceală sau un deficit de afecţiune şi alte neajunsuri. Însă în copilărie, în general, puţini dezvoltă sentimente adevărate: în cele mai multe cazuri ele se manifestă la o vârstă mai înaintată, atunci când omul va începe mai bine să înţeleagă şi va fi experimentat ceva în viaţă. Pe lângă aceasta, abundenţa simţămintelor interioare duce pe neobservate la o tainică înălţare de sine şi la osândirea altora; iar neajunsul simţămintelor şi răceala îl smereşte involuntar pe om atunci când el începe să înţeleagă aceasta. De aceea nu vă necăjiţi mult de faptul că observaţi în fiul dumneavoastră acest neajuns; cu timpul, poate că inevitabilele încercări ale vieţii vor trezi şi în el simţământul cuvenit; ci îngrijiţi-vă numai să-i transmiteţi, în măsura posibilităţilor concepţii sănătoase în toate privinţele, potrivit învăţăturii Bisericii ortodoxe.

Îmi scrieţi că până acum aţi studiat chiar dumneavoastră împreună cu el şi aţi parcurs toată istoria Vechiului Testament; şi mă întrebaţi cum şi ce să-l învăţaţi şi pe cine să alegeţi în acest scop? Dacă aţi studiat împreună cu el Vechiul Testament, voi înşivă trebuie să terminaţi această lucrare, adică să treceţi la studierea Noului Testament; iar apoi să începeţi deja catehismul. Vă temeţi că rigiditatea catehismului nu-i va adăuga căldură. Catehismul nu-i adaugă nimănui căldură; e suficient pentru copii să aibă o înţelegere corectă despre dogmele dumnezeieşti şi alte lucruri ale Bisericii ortodoxe. Dacă doriţi ca învăţătura ortodoxă să lucreze şi asupra inimii fiului vostru, atunci citiţi împreună cu el „Mărturisirea de credinţă şi „Învăţătura evlaviei”; iar învăţătorul oficial să-l înveţe catehismul, adoptat în instituţiile de învăţământ.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, trad. din lb. Rusă de Gheorghe Zapotinschi, Editura Playtera, București, 2006, pp. 58-60).