„Sfinţilor mucenici, care bine v‑aţi nevoit şi v‑aţi încununat, rugaţi‑vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”, așa auzim cântându-se în cea mai fastuoasă slujbă a Sfintei Biserici – Taina Sfintei Cununii. Ne întrebăm, de ce oare dumnezeiștii părinți și imnografi, alcătuitori ai rânduielii Tainei Sfintei Cununii, au ales ca într-unul dintre cele mai importante momente din viața familiei creștine să se vorbească mirilor despre mucenicie? De ce se cântă despre sânge vărsat, despre renunțare la lume, renunțare la propriul „eu”, atunci când toți se bucură pentru noua familie ce s-a format în marea familie – Biserica?

Ce este familia? După învățătura Sfintei noastre Biserici, familia este așezământ dumnezeiesc și temelie a vieții. Este legătura dintre bărbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu în Taina Sfintei Cununii. La baza familiei stă tocmai Taina Iubirii, o iubire ce se sfințește pentru veșnicie. Dacă în creștinismul apusean se vorbește despre o legătură „până mormântul vă va despărți”, în Ortodoxie, iubirea sfințită pe altarul familiei se înveșnicește. Ne-o demonstrează o famile de mucenici, familie ce a fost reținută de către conștiința liturgică în ziua de pomenire – 26 august.

O familie ce și-a înveșnicit dragostea

Sfinții Adrian și Natalia, căci despre ei este vorba, au demonstrat că dragostea trece de trup, de sânge, de durere și de lacrimi. O dragoste sfințită în marea dragoste a Răstignitului Hristos. O familie la început de drum, căci sinaxarul ne relatează că Adrian avea doar 28 de ani. Căsătorit cu Natalia, trăiau împreună fericiți în Nicomidia, o cetate din Asia Mică, actuala Turcie. Pacea le-a fost tulburată atunci când în oraș a ajuns ordinul împăratului roman Maximian: „creștinii să fie arestați!”.

Mulți au scăpat, însă 23 de tineri au fost prinși și aruncați în temniță. Văzând suferința acestora, tânărul Adrian, probabil funcționar al statului, a fost impresionat de tăria credinței lor: „Pentru ce, fraților, răbdați aceste grele chinuri? Răspunzând, ei ziseră: Pentru ca să dobândim bunătățile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu, celor ce pătimesc pentru Dânsul. Acestea auzindu-le fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis soldaților să-i scrie și numele lui cu creștinii, că bucuros moare și el cu dânsii. Deci, scriindu-l aceia și pe dânsul, îl băgară în fiare și la închisoare”.

Închis de bunăvoie, Adrian a fost  căutat și găsit de către soția sa, Natalia. Într-o logică firească a omului contemporan, soția ar fi trebuit să îl convingă să renunțe la ideea „nebunească”. Își doreau, poate, un copil, aveau împreună multe planuri de viață. Însă, abia acum începe „nebunia”: „Acest lucru aflându-l Natalia, fiind înștiințată că pentru Hristos l-au pus în legături și în temniță, îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temniță. Și, intrând înăuntru, îl învăța să stea neclintit la chinuri, și ruga pe sfinții cei ce erau împreună legați să se roage pentru el”.

Cu siguranță, Natalia era creștină – doar așa se explică faptul că l-a încurajat spre mucenicie. Cu lacrimi în ochi și cu inima sfâșiată a privit cum, alături de cei 23 de tineri creștini, a primit cununa martiriului și soțul ei, Adrian. La sfârșitul zilei, dimpreună cu puținii creștini rămași în Nicomidia, Natalia a început să strângă moaștele sfinților. Din rânduiala lui Dumnezeu, sfânta și-a dat duhul, fiind îngropată lângă moaștele mucenicești din Nicomidia.

Familia – o continuă provocare

O icoană de familie. „Povești nemuritoare”, ar spune alții. Este ceva din trecut, ce legătură ar avea cu mine, tânărul cu familie din secolul XXI? Însă, dacă privim un pic mai atent în viața noastră de zi cu zi, de acasă, istoria se reînnoadă. E adevărat, nimeni nu ne mai cere viața în schimbul credinței, însă noțiunile de „familie”, „copii”, „căsnicie” se aud din ce în ce mai rar. „Păi, de ce să-mi întemeiez o familie, când viața este așa frumoasă? Și concubinajul sau parteneriatul social sunt o soluție. Ne certăm, fiecare își vede de drumul lui… De ce să stau să mă bată la cap, să ne uităm urât unul la altul? De ce să nu fii liber…? Sunt tânără, frumoasă, am cariera în față, familia și copiii pot aștepta pe mai târziu…”

Sunt replici pe care fiecare dintre noi le întâlnim zilnic. Care să fie, totuşi, cauza situaţiei deplorabile în care se află instituţia căsniciei în ţara noastră, unde tradiţiile familiale erau cândva foarte solide? Cum am ajuns, oare, la starea aceasta? În aşa-numita societate dezvoltată sau post-industrială, familia trece astăzi prin mari schimbări. Însuşi tabloul familiei tradiţionale, în care tatăl, mama şi copiii aveau roluri bine stabilite este astăzi repictat. Problemele spirituale, sociale şi economice, şomajul şi dificultatea de încadrare pe piaţa muncii, televizorul, telenovelele, ştirile despre VIP-uri, toate au lăsat şi lasă răni adânci în trupul familiei.

Specialiştii au demonstrat că schimbările petrecute în lumea contemporană au făcut să crească instabilitatea vieţii de familie. S-au înmulţit exemple triste de familii destrămate, conflictele conjugale, divorţurile şi procesele judiciare pentru custodia copiilor, dependenţa de droguri şi violenţa domestică. În plus, importul unor modele a dus la apariţia, în ultima vreme, a unei mari diversităţi de modele familiale şi stiluri de viaţă noi, cu totul diferite de familia tradiţională. Aşa au apărut familia monoparentală, concubinajul, dar şi conceptul de „familie gay”.

Le vedem zilnic în mijloacele de informare media. Atât de mult au pătruns, că aproape ni se par firești. Psihologic vorbind, fiind bombardați cu „modele” VIP, la cea mai mică provocare din cămin îți vine să renunți… „Ar fi mai bine să fiu liber, să îmi văd de viață… îmi pare rău că l-am cunoscut”…

De multe ori, poate că e îndreptățit gândul. Dar, tocmai acesta este rolul acelei cântări de la cununie: „Sfinţilor mucenici, care bine v‑aţi nevoit şi v‑aţi încununat, rugaţi‑vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”. De ce ai renunța la un dar al lui Dumnezeu, un dar pe care l-ai cerut, știind de la început la ce te înhami? Îndemnul de a merge mai departe, atunci când intervine și dintr-o parte, și din alta, acel: „Îmi pare rău… te rog să mă ierți!”, ni-l transmit sfinții Adrian și Natalia. Pentru că traiul în familie este o mică jertfă mucenicească – speranţa fiind în mila lui Dumnezeu, Care a trăit şi El într-o familie, a simţit din plin dragostea şi binecuvântarea unui cămin.