Născuți în secolul I în nordul Dobrogei, în același sat, Sfântul Gherman și Sfântul Ioan Casian au pus bazele învățăturii în Casimcea și pe lângă Episcopia Tomisului. Apoi au plecat la Constantinopol și au ales calea monahismului, venind la una dintre mănăstirile din sudul Dobrogei. Iarăși plecând în Egipt, pe malul Nilului, au învățat de la anahoreți traiul, dobândind darul rugăciunii neîncetate. Închinându-se apoi la mormântul Mântuitorului, au petrecut o vreme într-o mănăstire din Constantinopol, fiind hirotoniți de Sfântul Ioan Gură de Aur, în apărarea căruia aveau să vină mai târziu. Sfântul Ioan Casian a devenit, astfel, diacon, iar Sfântul Gherman, preot.

După ce a întărit credința în Dobrogea, Italia și Galia, Sfântul Gherman, ajuns în Roma, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar Sfântul Ioan Casian, hirotonit și el preot la Roma, a mers în sudul Galiei, unde a înființat Mănăstirea „Sfântul Victor”, pentru bărbați, și Mănăstirea Mântuitorului Hristos, pentru fecioare, povățuindu-i pe cei care îi cereau acest lucru. Stăruind în dreapta credință, a trecut cu pace la cele veșnice, sfintele sale moaște aflându-se în Mănăstirea „Sfântul Victor”.