Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi e foarte cunoscută chiar şi de necredincioşi, dar mai puţini îi cunosc semnificaţia. Cei trei mari dascăli ai creştinătăţii – Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul, au trăit în secolul al IV-lea şi, studiind la cele mai înalte şcoli din Alexandria şi Atena, au cunoscut toată ştiinţa şi filozofia acelor timpuri, fiind printre minţile cele mai luminate, admiraţi de marile personalităţi ale vremii. Libanus, cel mai celebru orator al secolului, fiind întrebat de amici pe cine lasă el de urmaş, voind să arate capacitatea deosebită a elevilor săi, a răspuns: „Aş fi numit pe Ioan (Gură de Aur) dacă nu mi l-ar fi luat creştinii”. Iar despre Vasile (cel Mare) a scris în epistolele sale: „…nu putem admira îndeajuns cele mai fericite înclinaţii ale sale pentru ştiinţă, unite cu o rară modestie şi virtuţi extraordinare; mă simţeam răpit ori de câte ori îl auzeam vorbind în public!” Asemeni lor era şi Grigorie (Teologul) care, după ce s-a consacrat studierii Sfintelor Scripturi, a fost supranumit Teologul, pentru cunoştinţele profunde ce le poseda în domeniul religiei şi interpretării tainelor creştinătăţii.

Onorurile acestei lumi însă nu-i atrăgeau şi fugind de slava deşartă şi-au dăruit averile Bisericii şi săracilor şi înţelegând că învăţătura creştină este superioară învăţăturii lumii acesteia, s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu, mai întâi ca monahi, iar apoi ca înalţi ierarhi (patriarhi) şi dascăli.

În acea vreme, unitatea Bisericii creştine era primejduită de erezii, rătăciri de la dreapta credinţă, ereticii reuşind să atragă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Nerăbdând acestea, cei trei ierarhi s-au ridicat în apărarea dreptei credinţe apostolice, luptând fără preget prin scrierile lor, prin cuvântul rostit din amvonul bisericii şi mai ales prin explicarea dogmei Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a creştinătăţii.

Prin sfinţenia vieţii lor, aceşti mari dascăli şi păstori ai creştinătăţii s-au învrednicit de harul Sfântului Duh, săvârşind nenumărate minuni ce întăreau adevărul credinţei propovăduite şi apărate de ei. Astfel, prin rugăciunile lor, duhurile rele se izgoneau, bolnavii primeau vindecare, cei în primejdii se izbăveau, iar Sfântul Grigorie a înviat un mort.

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 117-118)