Sfințirea bisericii din lemn de la Fărcașa, Neamț – elogiere sacră a valorilor satului românesc

Târnosirea bisericii din lemn din comuna Fărcașa a județului Neamț în anul omagial al satului românesc reprezintă, cred, cea mai concretă formă de cinstire a satului tradițional românesc, ca spațiu sacru de plămădire a valorilor spirituale, culturale și identitare românești, ca depozitar al unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam.

Ori de câte ori participăm la slujba de târnosire a unei biserici, auzim o preafrumoasă cântare glăsuind astfel: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre”. La Fărcașa de Neamț, biserica purtând hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a zidit-o Cerescul Tată prin mâinile meșteșugite ale străbunilor acestor meleaguri, înfrățiți în cuget și-n credință cu românii veniți de peste munți în urma prigoanei creştinilor ortodocşi din Transilvania, pricinuită de Uniație: ei au ajuns aici dezrădăcinați doar din pământurile lor, nu și din legea strămoșească ortodoxă sfântă.

Așadar, în urmă cu peste două veacuri și jumătate, Cerescul Tată a împrumutat mâinile dibace, ce socot că știau a face lemnul să grăiască, ale locuitorilor binecuvântatului ținut nemțean care, alături de frații sosiţi de peste munți, au zidit Domnului casă pe pământ, sculptând în lemn credință, doruri, dureri înăbușite, alături de necurmate nădejdi de mai bine. Prin osteneala moldovenilor și a transilvănenilor, la Fărcașa s-a pecetluit nestrămutata credință, dar și simțul artistic pe bârnele ori pe ornamentele delicatei biserici, sintetizându-se astfel, într-o armonioasă împletire, elemente ale arhitecturii eclesiastice moldovenești cu cele transilvane. Este impresionant cum străbunii au adus rugăciunile șoptite ale falnicilor brazi între zidurile secularei bisericuțe rămasă, peste timp, ca mărturie a geniului creator născut și șlefuit pe plaiurile pline de farmec moldovenesc. Specialiștii consideră biserica de la Fărcașa drept cea mai bogată din punct de vedere ornamental din întreaga zonă: în mod firesc, împreună lucrarea moldovenilor și transilvănenilor a născut o adevărată bijuterie arhitecturală în lemn. Nu-mi propun aici o descriere amănunțită a simbolurilor sale; este peste putință să așezi în doar câteva rânduri atâta istorie, atâta sensibilitate, atâta credință. Amintesc în treacăt de chenarele ușilor de la intrarea în pridvor şi în pronaos, lucrate în lemn de ulm, împodobite cu șnururi în relief, care pornesc din rozetele sculptate de la bază, metafore ale soarelui şi luminii. Acestea simbolizează atât scurgerea timpului, cât și înveșnicirea lui în și prin biserică, menită să devină antecamera Împărăției lui Dumnezeu; doar pășind în biserică timpul se înveșnicește, doar în biserică intrând preguști din taina veșniciei.

Istoria nu s-a arătat deloc generoasă cu biserica din lemn de la Fărcașa căci, pe lângă semnele timpului ce curge nemilos, veritabilul monument eclesiastic a suferit mult în timpul ultimei conflagrații mondiale. Ocupația germană, deşi a schilodit sfântul locaș, transformându-l în grajd, nu a izbutit a-i răpi mărețul țel hărăzit ei de ctitori, fiindcă Dumnezeu a rânduit aici vrednici și devotați slujitori, iubitori ai casei Sale. După război, prin anii 1950, părintele Ioan Preotul, cu a sa cheltuială, a reușit să refacă sfântul așezământ, salvându-l astfel de la pieire și uitare. Din 2005, de când la Fărcașa lucrează cu sârg un alt vrednic părinte, Cătălin Coșula, un pasionat iubitor de istorie și artă, de tradiția și credința neamului nostru, monumentul istoric se află pe mâini bune. Pe lângă rodnica activitate pastoral-misionară desfășurată în comunitate, pe lângă lucrările de la frumoasa biserică de zid a parohiei, părintele Cătălin a alocat timp, dragoste și jertfă pentru a scoate la lumină, prin scris și faptă, valoarea inestimabilă a bisericii din lemn ce străjuiește parohia Farcașa din bătrâne vremi. Prin purtarea de grijă și directa sa implicare, bijuteria arhitecturală nemțeană a cunoscut multiple lucrări de conservare și restaurare, iar la data statornicită toate au fost încununate și binecuvântate prin rânduiala resfințirii, care a avut loc duminică, 19 mai, slujba oficiind-o Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Programul liturgic al zilei a început dimineață prin oficierea slujbei de târnosire în exterior, iar apoi, în orânduirea statornicită din bătrâne vremuri, cu sfințirea Prestolului și a întregului interior. Mulțime de popor, cu păstorii lor, l-a așteptat pe ierarh, fremătând de emoție și bucurie că vor vedea împlinindu-se cele mai dinainte nădăjduite. Colnicele ce străjuiesc așezarea și tihnita biserică se deșteptaseră ca dintr-un somn prelung, sfidând parcă previziunile meteorologice, care prognozaseră timp nefavorabil. Putea natura să nu se bucure de sărbătoarea fărcășenilor!? Putea codrul, frate cu românul, să nu-i fie sprijinitor și-n astfel de momente înălțătoare? De aceea, cuminte, ca un copil ascultător, îmblânzit parcă și de rugăciunile stăruitoare ale arhiereului și ale soborului de preoți și diaconi, codrul și-a potolit zbuciumul. Pâcla de pe brădet s-a ridicat ca la poruncă divină, lăsând loc pentru ca binevoitoarele raze ale molcomului soare să mângâie chipurile poporului credincios adunat să primească dumnezeiasca lumină pogorâtă prin slujba de târnosire și, apoi, prin cea a dumnezeieștii Liturghii. Biserica, sobră, purtând pecetea reînnoirii, a fost scăldată în lumina harului dumnezeiesc, după cum spune cântarea: ,,Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o”. Toți cei de față au trăit din plin revărsarea de lumină și har, învederându-se încă o dată că, după dumnezeiasca Liturghie, sfințirea unei biserici rămâne cea mai impresionantă și mai plină de semnificații rânduială liturgică, agonisind clipe cerești în sufletele celor prezenți.

După oficierea Sfintei Liturghii și împărtășirea credincioșilor, a urmat cuvântul de învățătură rostit de ierarh care, referindu-se la pericopa evanghelică a duminicii a IV-a a Penticostarului, a rostit o cuprinzătoare omilie despre Înviere, minuni și sfințire. A mai vorbit Primarul comunei Farcașa, domnul Cristinel Gheorghiu, reiterând importanța păstrării și conservării tezaurului național, apoi părintele Cătălin Coșula, parohul fărcășenilor, a făcut o succintă prezentare a lucrărilor efectuate la bisericuța din lemn, reafirmând că pentru sfinția sa și întreaga comunitate ce o păstorește aceasta reprezintă un factor de unitate și identitate. Emoționante alocuțiuni au ținut și doi fii ai satului: părintele arhidiacon profesor Ioan Caraza, referindu-se la Sfânta Cuvioasă Parascheva, patronul spiritual al bisericii monument, și la vechimea cultului ei pe pământ românesc, apoi domnul Alexandru Vasile, general de flotilă aeriană, care a prezentat câteva repere istoriografice despre vestita așezare nemțeană Fărcașa.

Luând din nou cuvântul, ierarhul a mulțumit vorbitorilor și fărcășenilor, felicitându-i pentru cele înfăptuite prin coordonarea părintelui Coșula, oferind mai multe diplome de vrednicie. În mod deosebit, părintele Cătălin Coșula a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.

Târnosirea bisericii din lemn din comuna Fărcașa a județului Neamț în anul omagial al satului românesc reprezintă, cred, cea mai concretă formă de cinstire a satului tradițional românesc, ca spațiu sacru de plămădire a valorilor spirituale, culturale și identitare românești, ca depozitar al unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam.

De la același autor

Ultimele din categorie