Gheronda, este posibil ca, străduindu-se cineva să cultive smerenia, să se umilească neîncetat pe sine și astfel să cadă în deznădejde?

Nu, căci smerenia adevărată aduce nădejde, iar nu deznădejde. Egoismul aduce deznădejde, fiindcă cel egoist se încrede în el însuși, pe când cel smerit nădăjduiește în mila lui Dumnezeu. Din zdrobirea smereniei crește încet-încet omul duhovnicesc. Iar apoi, toată viața omului este o mare nevoință plină de mărinimie. Cu toate acestea, el înaintează mereu cu multă nădejde în Dumnezeu și fiind deznădăjduit de sinele său, în înțelesul cel bun, adică deznădăjduit de propriul eu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 189)