Smerenia mincinoasă orbește omul în așa hal, că îl silește nu numai să creadă că e smerit și să dea de înțeles celorlalți că este astfel, ci să o spună deschis propovăduind-o cu mare glas. („Urmarea lui Hristos”, cartea III, cap. 2). Amarnic își bate joc de noi minciuna atunci când, amăgit fiind de ea, o recunoaște drept adevăr.

Smerenia cea din har este nevăzută, așa cum nevăzut este și Dăruitorul ei – Dumnezeu. Ea este acoperită de tăcere, simplitate, nefățămicie, lipsă de sforțare, libertate.

Smerenia cea mincinoasă poartă întotdeauna un chip prefăcut; prin aceasta, ea se face cunoscută lumii. Smerenia cea mincinoasă iubește scenele; prin aceasta ea amăgește și se amăgește.

Smerenia lui Hristos este îmbrăcată în haină și cămașă (Ioan 19, 23), în veșmântul cel mai nemeșteșugit; acoperită de acest veșmânt, ea nu se face cunoscută și nu este băgată în seamă de oameni. Smerenia este o chezășie în inimă, o însușire sfântă și fără de nume a acesteia, o deprindere dumnezeiască ce se naște în suflet, pe nesimțite, din plinirea poruncilor evanghelice. (Preacuviosul Avvă Dorotei, învățătura a 2-a).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 113)