Iubiţilor, să ne socotim în urma tuturor, chiar dacă am ajunge pe culmile virtuţii, ştiind că mândria poate doborî chiar din ceruri pe cel ce nu ia seama, iar smerenia poate ridica la înălţime, din adâncul păcatelor, pe cel smerit. Doar smerenia l-a dus pe vameş înaintea fa­riseului! Mândria, îngâmfarea, a biruit şi puterea netrupească a diavolului, pe când smerenia, recunoaşterea păcatelor, l-a dus pe tâlhar în rai înainte de Apostoli. Dacă cei care-şi mărtu­risesc păcatele dobândesc atâta îndrăznire, închipuie-ţi câte bunătăţi vor dobândi cei care ştiu că au făcut multe fapte bune! Când fugi aşa de iute dacă înjugi smerenia la carul păcatului, încât o iei înainte şi întreci carul virtuţii, la care-i mândria înjugată, gândeşte-te unde vei ajunge de-ai înjuga smerenia Ia carul virtuţii! Gândeşte-te câte ceruri n-ai străbate! Da, vei sta, cu multă îndrăznire, chiar înaintea tronului lui Dumnezeu, înconjurat de îngeri. Şi iarăşi, dacă înjungând mândria la carul virtuţii, pierzi toată îndrăznirea dată de virtute din pricina poveri covârşirii răului, gândeşte-te în ce adânc de iad te poţi prăvăli dacă înjugi mândria la carul păcatului!

Nu spun aceasta ca să dispreţuim virtutea, ci ca să fugim de mândrie! Nu ca să păcătuim ci ca să fim smeriţi!

(Sf. Ioan Gură de Aur, Împotriva celor care nu folosesc cum trebuie cuvântul Apostolului care spune: «Fie din făţărie, fie întru adevăr, Hristos se propovăduieşte»; şi despre smerenie, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie..., p. 332)