Dacă în plan ascetic smerenia constă în a ne socoti mai răi decât toţi, în plan teologic smerenia dumnezeiască e iubirea ce se dăruie în întregime, fără rezerve. Cea dintâi comportă un element de comparaţie, e încă relativă; cea de-a doua e în afara oricărei comparaţii, e deci absolută. Pe aceasta din urmă ne porunceşte Hristos s-o învăţăm de la El atunci când spune: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11, 29).

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, p. 222)