smerenie

Cele mai iubite cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

Dacă ne adresăm Lui cu smerenie şi pocăinţă, simţim puterea şi prezenţa Sa în viața noastră. Sufletul nostru devine mai fin racordat la ceea ce face El, iar El răspunde chemării noastre de a ne ajuta.

Dragostea nu se înalță, nu se trufește!

Fariseul se mândrea cu dreptatea sa, se semeţea asupra vameşului păcătos, ceea ce înseamnă că era lipsit de dragoste – iar cine este lipsit de dragoste stă departe de Dumnezeu.

Schimonahul Isaac Dascălul, mare dascăl de limbă greacă şi slavonă din Mănăstirea Neamţ

În pomelnicul ctitoresc al Mănăstirii Neamţ se spune că era atât de iscusit în ambele limbi, încât „a învăţat pe părinţi limba elinească şi a tălmăcit cărţi multe din limba elinească”. Schimonahul Isaac a creat o adevărată şcoală de greacă la Neamţ, reuşind să înveţe pe unii călugări limba în care s-au scris cele mai multe opere ale Sfinţilor Părinţi.

Rugăciunea este un dar dat de Dumnezeu

Prin smerenie, cu gânduri bune, prin ascultare, și când nu voiești să fii mai presus de tine, atunci Dumnezeu dă rugăciunea.

Ieroschimonahul Onufrie Frunză, un stâlp al monahismului din România

Părintele Onufrie era un om de rugăciune, de tăcere şi de smerenie, un părinte cu viaţă sfântă, care ne-a zidit duhovniceşte pe toţi. Zicea un ucenic: „Părintele Cleopa a propovăduit pentru Dumnezeu, iar Părintele Onufrie a tăcut pentru Dumnezeu”. Iată două căi care duc la mântuire!

Schimonahul Iona Bălăşescu – traducător important în literatura patristică românească

Una din cele mai importante traduceri ale Cuviosului Iona este Hristoitia, pe care reuşeşte să o tipărească la Bucureşti în anul 1937. Deşi este singura lui traducere care vede lumina tiparului, folosul duhovnicesc al acestei cărţi este foarte mare. Prin jertfa sa, smeritul atonit român pune la îndemâna credincioşilor un preţios tratat de morală practică ortodoxă, care călăuzeşte şi astăzi multe suflete către Hristos.

Dacă şi Iacob Sihastrul a căzut, noi ce şanse mai avem?

Dacă un Iacob Sihastrul a putut să comită viol şi crimă, cine suntem noi să ne mirăm de păcatele pe care le săvârşim? Teribila cădere a acestui sfânt nu reprezintă însă pentru noi o posibilă scuză de invocat la Judecata de Apoi, ci un îndemn la a avea nădejde că nu există păcate pe care Dumnezeu să nu le poată ierta. Că mai importante decât orice sunt „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită”.

Peştera Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Mai sus de mănăstirea Dionisiu, la o distanţă mică de poarta mănăstirii, este o peşteră, care, conform tradiţiei, a pustnicit Sfântul Ierarh Nifon, pe când era îngrijitor de animale al mănăstirii.

„Și eu sunt un păcătos”

Prin păcat mă îndepărtez de Dumnezeu, Îi neg iubirea, Îi spun că nu Îl iubesc, că nu-mi iubesc aproapele, că prefer alte făpturi lui Dumnezeu, că mă prefer lui Dumnezeu. Iată adevăratul sens duhovnicesc al păcatului: păcatul este ceea ce mă desparte de Dumnezeu. Când încetez să iubesc, păcătuiesc. Nu numai furtul, minciuna, adulterul sau chiar dorinţa sau voinţa de a fura, de a minţi, de a comite adulterul înseamnă păcatul meu, ci tot ceea ce mă desparte de Dumnezeu.

Sfântul Vasile de la Moldoviţa, făcătorul de minuni

Vestea numelui său ajunsese până la domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, şi la sfetnicii săi. Căci primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înainte-vederii şi nu puţini bolnavi vindeca şi cele viitoare mai înainte le cunoştea. Era încă sfetnic şi părinte duhovnicesc al marelui domn şi al multor cuvioşi şi sihaştri, şi toţi se foloseau de cuvintele lui.

Pagini