smerenie

Mândriei îi stă împotrivă frângerea inimii

Nevoitorul mândru sea­mănă cu un măr care pe dinafară străluceşte de frumuseţe, dar este putred pe dinăuntru. Diavolul nu are nevoie să-l ispitească pe cel mândru, fiindcă acesta s-a făcut vrăjmaş şi potrivnic sieşi.

Cine sunt cei care-L „ispitesc” pe Dumnezeu?

Nu numai împotrivirea arată că Îl ispitim pe Dumnezeu. Îl ispitim şi când cerem ceva de la El, dar viaţa noastră este departe de Dumnezeu. Îl ispitim când cerem ceva, dar viaţa noastră nu este potrivită cu voia Lui.

Care a fost semnul prin care a intrat Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în viaţa monahală?

„Părinte stareţ, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinţii care m-au născut şi să laud neîncetat pe Dumnezeu.” „Bun lucru ţi-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie şi ascultare şi vei iubi rugăciunea, pe toate cele bune le vei săvârşi, vei birui cu uşurinţă ispitele acestei vieţi şi cu sfinţii în cer te vei număra.”

Prin smerenie, sufletul se eliberează de griji

Sfinţii Părinţi spun adesea că se consideră mai păcătoşi şi decât duhurile căzute. Aceasta este nemărginita smerenie, iar smerenia nemărginită este desăvârşirea vieţii Creştineşti.

Îmblânzirea viperei cu metanierul ‒ o întâmplare din viața de poveste a Părintelui Orest Baldovin

Spun părinţii români din Muntele Athos care l-au cunoscut că ieroschimonahul Orest era vestit în tot muntele pentru sfinţenia vieţii sale, pentru blândeţea şi iubirea lui de străini. Că era dulce şi înţelept la cuvânt, slujea cele sfinte cu mare evlavie, avea darul rugăciunii şi odihnea pe toţi, ca un alt Avraam.

Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia

Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. 

Omul smerit se cunoaşte după păşit

Cât de plăcut este omul smerit şi cât de respingător este cel mândru! Omul smerit are lucrare lăuntrică şi se străduieşte să nu trâmbiţeze binele pe care îl săvârşeşte, toţi îl au la evlavie şi îl iubesc. Pe cel mândru nimeni nu-l iubeşte; până şi Dumnezeu Îşi întoarce faţa de la el.

„Nu vorbi despre persoana mea!”

„Nu vreau să vorbeşti despre darurile mele! Pe toate acestea mi le-a dat Dumnezeu doar-doar mi s-o înmuia inima şi-oi deveni mai bun…”

Monahul Silvestru Ailincăi, cel pe care îl trezea Maica Domnului la rugăciune

Pe când erau cu toţii la Utrenie şi se cânta „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, părintele Silvestru făcea metanii după obicei la icoana Maicii Domnului. Apoi a rămas în genunchi, cu fruntea la pământ. Părinţii credeau că l-a furat somnul. La sfârşitul slujbei au vrut să-l trezească, dar, o, slăvită minune! Părintele Silvestru îşi dăduse duhul înaintea icoanei Preasfintei Fecioare!

Te-ai mândrit? Smerește-te!

Cel ce se mărturisește trebuie să vină la părintele lui duhovnicesc, să-și deschidă inima, să-i arate „cele nearătate și cele ascunse” ale ei, fără rușine sau reținere, cu îndrăznire și cu zdrobire de inimă, și să caute să satisfacă dumnezeiasca dreptate și să se împace cu Dumnezeu, ca să-și vindece sufletul și să dobândească mântuire.

Pagini