Spovedania nu este un instrument de disciplinare a copilului, ci o Taină dumnezeiască

Oricât ar vrea părinţii să facă din preot şi din spovedanie un instrument la îndemână pentru educaţia copilului, această ispită trebuie îndepărtată. Spovedania, ca orice altă Taină, este superioară semnificaţiei meschine pe care vrem să i-o dăm pentru educaţia copiilor. Obligându-l pe copil să se spovedească, nu se poate ajunge la un rezultat bun. 

Părinţii trebuie să ajute copiii să scrie liste de păcate înainte de spovedanie?

De multe ori am avut ocazia să văd cum se apropie un copil de cruce şi Evanghelie şi ar vrea să spună ceva din inimă, dar începe să caute prin buzunare fiţuica pe care a scris el sau mama ce trebuie să spună la Spovedanie. Cu siguranţă înainte de spovedanie acasă a avut loc un instructaj: „Să-i spui totul preotului, iar după aceea să-mi zici ce te-a sfătuit”. Cred că nu există o metodă mai bună de a-l dezvăţa pe copil de evlavia şi sinceritatea la spovedanie.

Oricât ar vrea părinţii să facă din preot şi din spovedanie un instrument la îndemână pentru educaţia copilului, această ispită trebuie îndepărtată. Spovedania, ca orice altă Taină, este superioară semnificaţiei meschine pe care vrem să i-o dăm pentru educaţia copiilor.

Dacă un astfel de copil vine de câteva ori la spovedanie fară fiţuică, se va obişnui cu aceleaşi cuvinte. Se întâmplă ca acest copil să vină ani de-a rândul la spovedanie cu aceleaşi cuvinte: nu ascult, vorbesc urât, mă lenevesc, uit să mă rog, iar duhovnicul, văzând alte câteva zeci de credincioşi care stau la rând pentru spovedanie, îl dezleagă şi de data aceasta. După mai mulţi ani, un astfel de copil nu va mai înţelege ce este Taina Spovedaniei.

Atunci când copilul este adus pentru prima dată la policlinică și i se cere să se dezbrace în fața medicului, acesta se ruşinează, dar dacă acest copil va fi internat şi vaccinat zilnic, nu se va mai ruşina să se dezgolească. Tot astfel, şi spovedania poate să nu mai trezească nici o emoţie după un timp. De aceea, părinţii nu trebuie să oblige copilul în vreun fel să se spovedească sau să se împărtăşească. Dacă vor putea să se abţină de la aceasta, atunci harul Domnului îl va ajuta pe copil să nu se piardă în Tainele Bisericii.

De aceea, nu trebuie să ne grăbim cu spovedania copiilor. La şapte ani sau chiar mai devreme copiii văd deosebirea dintre faptele bune şi cele rele, dar nu putem spune că ei au o pocăinţă conştientă. Doar firile alese sunt capabile de acest lucru la o vârstă fragedă. Ceilalţi trebuie să vină la spovedanie la nouă-zece ani, când vor mai creşte în înţelepciune şi răspundere pentru viaţa lor. Se întâmplă adesea ca un copil mic să se comporte rău, iar mama să-l înduplece pe preot să-l spovedească, crezând că va fi apoi mai ascultător.

Obligându-l pe copil să se spovedească, nu se poate ajunge la un rezultat bun. Cu cât mai devreme se va spovedi copilul, cu atât mai rău va fi pentru el. De aceea, copiilor nu li se iau în considerare păcatele până la vârsta de şapte ani. Cred că va fi bine ca, sfătuindu-ne cu duhovnicul, să-l spovedim pe copil la preot pentru prima dată la şapte ani, iar a doua oară la opt ani şi a treia la nouă ani, trăgând un pic de timpul dintre spovedanii, pentru ca aceasta să nu devină obişnuinţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Sfânta Împărtăşanie.

Ţin minte povestirea protoprezbiterului Vladimir (Vorobiev), care era dus în copilărie doar de câteva ori pe an la împărtăşanie. În schimb, el ţine minte ce a simţit şi cum a fost împărtăşania de fiecare dată.

Pe atunci, în timpurile staliniste, nu aveai voie să frecventezi biserica. Dacă te vedea careva dintre copii la biserică, puteai pierde dreptul de a merge la şcoală sau chiar să fii închis. Părintele Vladimir își aminteşte fiecare vizită la biserică, care era un mare eveniment pentru el. Nu mai era loc, într-o astfel de situaţie, de agitaţie sau glume făcute în sfântul lăcaş. El trebuia să meargă la Liturghie, să se roage, să se împărtăşească cu Sfintele Taine ale lui Hristos şi să trăiască după aceea cu dorul întâlnirii din nou.

Cred că este bine ca şi noi să înţelegem împărtăşania, inclusiv pe cea a copiilor mici, care încep să conştientizeze lumea înconjurătoare, nu doar ca pe un medicament pentru sănătatea sufletului şi a trupului, ci şi ca pe ceva cu mult mai înalt şi important. Chiar şi copiii trebuie să vadă în împărtăşanie unirea cu Hristos.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 221-223)

De la același autor

Ultimele din categorie