„Aşa cum şarpele, scos dintr-o vizuină întunecoasă la lumină, caută să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile rele, fiind date pe faţă printr-o sinceră recunoaştere şi prin spovedanie, caută să fugă de la om” (Ava Moise). Numai aşa ne uşurăm războiul cu gândurile: prin mărturisirea lor, adică prin spovedanie.

Afară de spovedanie, pentru a ne uşura de războiul gândurilor, trebuie să fim cât mai tăcuţi, şi să ne rugăm mai mult. De asemenea, trebuie să fugim cât mai mult de gâlceava lumii, care ne tulbură, dar şi de privitul la televizor sau vorba multă cu femeile (sau de vorba cu bărbaţii, pentru femei) şi, nu în ultimul rând, nu trebuie să mâncăm mai mult decât trebuie, pentru că surplusul de mâncare ridică război în trup, şi de aceea, pentru cei mai experimentaţi duhovniceşte, postul nu înseamnă anumite zile sau perioade de înfrânare, ci înseamnă un permanent control asupra noastră; o înfrânare permanentă în care mâncăm din toate câte puţin. De multe ori se întâmplă să ne îmbuibăm cu mâncare de post, de aceea unii spun că postul adevărat este să nu mănânci nimic. Însă adevăratul post este de fapt o permanentă viață cumpătată, în care chiar dacă nu este zi de post, să mănânci cu înfrânare.

De asemenea, trebuie să ştim că atacul gândului nu este păcat, ci păcatul este atunci când ne învoim cu gândul respectiv, iar Sfinţii Părinţi ne spun să stingem răul din faşă când este mic, căci după ce se aprinde focul este mult mai greu. Dacă o singură sămânţă de gând rău găseşte loc la noi, această sămânţă poate să rodească de şapte ori mai mult, şi atunci iarăşi ne va fi mult mai greu decât la început. Însă în niciun caz nu trebuie să ne descurajăm dacă am păcătuit, iar răul a găsit locaş la noi, ci putem merge la duhovnic să scoatem şerpii dinăuntrul nostru la lumină, şi să o luăm de la început. Dumnezeu ne oferă această şansă de a ne curăţa prin spovedanie şi de a o lua de la început. Noi trebuie doar să ne folosim de această şansă, şi să ne facem singuri un proces de conştiinţă, spunând acolo tot ce am făcut şi am gândit.

Numai fiind sinceri ne vom curăţa gândurile necurate. Nu trebuie să ne ruşinăm de preoţi, pentru că oricum preotul a auzit de toate, şi mai mari decât cele pe care le spunem noi. Mai mult, însuşi preotul se foloseşte atunci când suntem sinceri, iar îngerii se bucură de întoarcerea noastră.

(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi,  Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 307-308)