Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?

Cu adevărat, mare este nestăpânirea limbii, cum spun sfinţii: Mare este căderea prin limbă. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta, dar şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi dintre osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău!

Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău! Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuitorului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor Sale, ca singura cale spre mântuire – iubirea – şi a urmat neuitata şi sfâşietoarea Golgotă!

Trebuie făcută educaţie de amănunt a răspunderii ce o avem pentru viaţa noastră, singurul timp pe care îl avem să ne punem pază limbii şi să ne curăţim inima de răutate. Sfântul Grigorie Teologul spune: „De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos” şi, cu atât mai grozav, de orice cuvânt ucigător! Patericul va fi de mare folos la capitolul „Folosul tăcerii” (pag. 242). Sfântul Isidor Pelusiotul spune: „Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar dacă este întărită cu lucrare, este încununată”. „Că viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Iar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, face o icoană a toată filosofia”. (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, vol. I, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 15-16)