Principala funcţie neurologică a creierului nu este controlată de mintea conştientă, ci de subconştient, care este mult mai puternic decât conştientul în ceea ce priveşte procesarea informaţiilor. Dar totuşi, ce este subconştientul? „Grand dictionnaire de la psychologie“ (1994) defineşte subconştientul ca fiind „ansamblul stărilor psihice de care subiectul nu este conştient, dar care influenţează comportamentul său“. Tot acolo se afirmă că el reprezintă un conţinut de gândire, aflat la limitele intrării în conştiinţă. Cei mai mulţi autori concep subconştientul ca pe un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cândva conştiente, dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului conştient. El este rezervorul unde se consumă amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, scenariile intelectuale sau percepţiile stereotipe, deci toate actele ce au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat cu efort, dar care se află într-o stare latentă, putând să redevină oricând active, să păşească pragul conştiinţei. Principalul program din subconştient se „încarcă“ în fiinţa noastră prin observarea părinţilor, familiei noastre, apoi a comunităţii şi a poporului din care facem parte. Problema majoră este că în timp ce conştientul doreşte un anumit lucru de la viaţă, subconştientul rulează un program automat despre ceea ce alţi oameni doresc de la viaţă sau de la noi înşine. Subconştientul este limitat de tipare şi reguli, credinţe false, deoarece ţi se spune că tu eşti vulnerabil sau limitat în orice fel posibil sau imaginabil. Acestea sunt credinţele negative. Şi deoarece mare parte din acest spectacol al vieţii este „rulat“ de subconştient, asta înseamnă că suma credinţelor altor oameni sau suma credinţelor la care am aderat în copilărie aparent dictează mersul vieţii noastre.

Un rezervor, dar nu numai atât

S-a acceptat şi ideea că, deşi amplasat între conştient şi inconştient, subconştientul este orientat mai mult spre conştiinţă. El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenţă, putând fi considerat o „conştiinţă implicită“. Aceasta este ceea ce l-a determinat pe Freud să respingă subconştientul, deşi într-o primă fază a activităţii sale l-a folosit pentru a desemna prin el inconştientul. Psihologul român M. Zlate afirmă că subconştientul nu este un simplu rezervor şi păstrător al faptelor de conştiinţă, ci are propriile lui mecanisme. El nu numai conservă, ci poate prelucra, restructura, crea. Chiar dacă la un moment dat conştientul „scoate“ la suprafaţă amintiri, automatisme, deprinderi, acestea nu vor fi identice cu cele care au „intrat“ în subconştient („Introducere în psihologie“, 2000). Deci, subconştientul nu este doar un depozit al conştientului uitat, ci dispune de o fizionomie proprie, de conţinuturi şi legi de funcţionare individualizate.

În misterul subconştientului stă şi farmecul său

„Este interesantă ideea conform căreia felul nostru de a fi, ca naţiune, este influenţat de spaţiul geografic în care ne-am format şi care îşi lasă amprenta asupra subconştientului nostru. De exemplu, fiind situaţi într-o regiune în care formele de relief alternează, stările noastre de spirit de asemenea au tendinţa a se schimba cu repeziciune, de la tristeţe la bucurie, urmând parcă traseul dealurilor şi văilor pe care ne-am format ca popor. Se presupune de asemenea că modelele naţionale de pe iile româneşti sau de pe ştergare sunt o scriere veche, dacică, iar această scriere transmisă din generaţie în generaţie avea rolul de a apăra de rele, ca un fel de descântece brodate pe haine“ (după Chiriac I.C.).

Gândind aşa, oare memoria neamului rămâne în subconştient ca o moştenire latentă? Aşa s-ar explica multe reacţii pe care le avem în anumite situaţii-limită, sentimentul de déjà-vu etc. În spatele conştientului nostru se întinde domeniul vast şi necunoscut al subconştientului. În misterul subconştientului stă şi farmecul său. Nu îl ştim, nu îl „simţim“ total, dar în el stau răspunsuri la multe din misterele existenţei noastre.