Sufletul meu a încercat și a văzut o mare milă față de mine și față de cei pentru care m-am rugat. Și am înţeles așa, că atunci când Domnul ne dă întristare pentru cineva şi ne insuflă dorinţa de a ne ruga pentru el, aceasta înseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să-l miluiască pentru tine. Tu roagă-te, iar Domnul te va asculta şi vei preamări pe Dumnezeu.

Orice mamă, când află de copiii ei că sunt în nenorociri, suferă greu sau chiar şi moare... Ceva asemănător am încercat și eu. Un copac doborât şi cu toate crengile tăiate a început să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. ÎI vedeam, dar din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, fereşte-te!”. Inima mi s-a strâns într-un hohot de plâns şi copacul s-a oprit. Omul era un străin pentru mine; nu-l cunoşteam, dar, dacă ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aş mai fi rămas în viaţă!

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 231)