Sunătoarea, un remediu eficient pentru sciatică

Stil de viaţă

Sunătoarea, un remediu eficient pentru sciatică

„Aş dori să ştiu ce tratamente naturiste ar fi recomandate în nevralgia sciatică. Vă mulţumesc.“

Prof. Constantin Milică: Sciatica răspunde relativ bine la tratamente interne şi, mai ales, externe cu anumite plante medicinale.

În tratament intern se utilizează, cu bune rezultate, ceaiuri, tincturi şi siropuri din plante separate sau în amestec.

Ca plante separate se pot folosi:

- infuzii din flori de soc şi ciuboţica-cucului;

- decocturi din rădăcini de angelică şi scoarţă de salcie;

- tincturi din flori de lăcrămioare şi herba de sunătoare şi dediţei;

- sirop din muguri de pin;

- macerat în vin cu scoarţă de salcie.

În amestec se folosesc două reţete:

- o reţetă simplă cu frunze de vinanţ (Ruta graveolens) şi herba de sunătoare cu ciuboţica-cucului (în părţi egale);

- o reţetă complexă cu flori de coada-şoricelului, muşeţel şi ciuboţica-cucului, herba de cimbrişor, coada-calului, dediţei, verbină şi sunătoare, fructe de ienupăr şi scoarţă de salcie (în părţi egale).

La aceste reţete se prepară infuzii din două linguriţe amestec la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 5 minute, se strecoară şi se beau câte trei ceaiuri calde pe zi.

În tratamente externe dau rezultate bune cataplasmele calde pe zona dureroasă cu herba de sunătoare înflorită, cu efecte în cazul unei loviri prin cădere a coloanei vertebrale şi când durerea coboară pe lungimea nervului sciatic, cu agravare la mişcări, atingere şi zdruncinături.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: