Tratamente naturiste recomandate în sciatică
Nevralgia sciatică este una dintre cele mai frecvente maladii care nu vizează direct o afecţiune a sistemului nervos, dar care este asociată cu reumatismul şi lumbago, mai ales din cauza reacţiilor comune la influenţa frigului şi a umezelii.
Nevralgia sciatică, durerea din regiunea lombară (şale) şi din picioare este însoţită, adesea, de amorţeli şi furnicături. Accentuarea durerilor are loc la mers, la statul prelungit în poziţie verticală, la efort fizic mare, tuse, strănut sau în caz de căderi, loviri şi întinderi la nivelul muşchilor piriformi ai feselor.
În plus, amplificarea durerilor se produce la orice presiune suplimentară asupra discurilor intervertebrale din zona lombară, unde coloana prezintă cea mai mare curbură. Acest caz există frecvent la persoanele supraponderale (obeze) şi la femei însărcinate care se expun, în mod necontrolat, la mişcări bruşte, răsucirea coloanei, ridicarea unor greutăţi, precum şi la persoane cu un picior mai scurt sau cu poziţie defectuoasă, având un umăr mai ridicat (eventual scolioză).
Există şi forme de sciatică simptomatică, provocate de cauze extravertebrale şi anume de boli localizate în alte organe ale corpului:
- lombagii de origine renală, cu dureri însoţite de micţiuni frecvente şi tulburări intestinale reflexe;
- lombagii de origine ginecologică;
- lombagii de origine digestivă;
- lombagii din cauze circulatorii la nivelul vaselor mari;
- lombagii din cauze psihoneurotice (stres, isterie, anxietate, necazuri în familie, depresie psihică), cu dureri generate în subconştientul pacientului.
Sciatica răspunde relativ bine la tratamente interne şi, mai ales, externe cu anumite plante medicinale.
În tratament intern se utilizează, cu bune rezultate, ceaiuri, tincturi şi siropuri din plante separate sau în amestec.
Ca plante separate se pot folosi:
- infuzii din flori de soc şi ciuboţica-cucului;
- decocturi din rădăcini de angelică şi scoarţă de salcie;
- tincturi din flori de lăcrămioare şi herba de sunătoare şi dediţei;
- sirop din muguri de pin;
- macerat în vin cu scoarţă de salcie.
În tratamente externe se aplică:
- cataplasmă calde pe zona dureroasă cu herba de sunătoare înflorită, cu efecte în cazul unei loviri prin cădere a coloanei vertebrale şi când durerea coboară pe lungimea nervului sciatic, cu agravare la mişcări, atingere şi zdruncinături.
- cataplasme calde aplicate, timp de 20-30 minute, pe zona dureroasă, cu rădăcini de hrean, omag şi tătăneasă, seminţe măcinate de muştar negru, cimbrişor, traista-ciobanului, spânz, cartof ras, rondele de ceapă şi frunze de varză.
- masaje cu tincturi din ardei iute, castane sălbatice, dediţei, ţintaură, dafin, lăcrămioară şi Bitter suedez.
- masaje zilnice cu ulei de ienupăr, salcie, muşeţel, mentă, sunătoare, lavandă, usturoi şi esenţă de terebentină, cu efecte analgezice şi revulsive sau cu ulei de rozmarin puternic antinevralgic.
- băi calde de şezut şi de picioare, cu temperatură în creştere progresivă, folosind decoct din flori de fân, soc, arnică, muştar negru, ferigă, spânz, urzică, rostopască şi adaos de ulei de mentă (câteva picături). În timpul băii se beau două căni cu suc de lămâie diluat cu apă.
Ca măsuri preventive se recomandă:
- evitarea eforturilor fizice, mişcări bruşte, rotaţii şi flexiuni corporale, ridicarea de greutăţi din poziţie aplecată şi transportul lor în spate;
- combaterea excesului ponderal;
- controlul permanent a poziţiilor vicioase la locul de muncă, la masă şi în stare de repaus;
- evitarea şederii în curent de aer, frig şi umezeală.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro