Să nu te temi de nimic, decât de Dumnezeu. Să ai frica de Dumnezeu ca pe un far și ea îți va lumina calea, arătându-ți exact cum trebuie să pășești, căci fără frica lui Dumnezeu nu ne putem forma nicio conștiință limpede, nici nu ne putem mărturisi sincer, sau să dobândim vreodată înțelepciune duhovnicească, căci începutul și sfârșitul înțelepciunii este frica de Domnul (Pilde 1, 7).

Moartea Domnului pe Cruce ne-a adus înapoi la starea noastră anterioară, cea de fii, în care copiii lui Dumnezeu strigă: „Avva, Părinte” (Galateni 4, 6). Grozavele pătimiri ale Domnului ne-au învrednicit a deveni copii ai lui Dumnezeu, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos! (Romani 8, 17). Sunt plin de veselie atunci când meditez că sunt copil al lui Dumnezeu și că bunul Tată are un loc de odihnă și fericire pregătit pentru mine! „Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este moarte, boldul tău?” (I Corinteni 15, 55). Ce bucurie simte creștinul când se gândește că atunci când va veni momentul ca ochii aceștia fizici să se închidă, de îndată, ochii sufletului se vor deschide, iar el va vedea o nouă lume, noi ființe, noi creații incomparabil superioare, nestricăcioase, veșnice!

Împărăția Cerurilor nu este mâncare și băutură (Romani 14, 17), ci mireasma duhovnicească a sfintei iubiri a lui Dumnezeu, veșnica desfătare, bucuria de negrăit.

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 366-367)