Chemarea „Sfintele, sfinților” și cântarea „Unul Sfânt” de la Liturghie

 

Prin „Sfinți” înțelegem aici nu numai pe cei desăvârșiți în virtute, ci pe toti câți se străduiesc spre desăvârșire, chiar dacă n-au ajuns încă la ea. Nimic nu-i împiedică pe aceștia să se sfințească și ei prin împărtășirea cu Sfintele Taine și să devină sfinți, așa precum și Biserica întreagă se numește sfântă.

Preotul, luând Pâinea cea făcătoare de viață și arătând-o, cheamă la împărtășire numai pe cei ce sunt vrednici să o primească, zicând: „Sfintele, Sfinților!”. Cu alte cuvinte: iată, ceea ce vedeți este Pâinea vieții. Veniți, deci, cei ce vreți să vă împărtășiți dintr-însa, dar nu toți, ci numai cine e sfânt. Căci lucrurile sfinte sunt îngăduite numai celor sfinți.

Însă prin „Sfinți” înțelegem aici nu numai pe cei desăvârșiți în virtute, ci pe toți câți se străduiesc spre desăvârșire, chiar dacă n-au ajuns încă la ea. Nimic nu-i împiedică pe aceștia să se sfințească și ei prin împărtășirea cu Sfintele Taine și să devină sfinți, așa precum și Biserica întreagă se numește sfântă și cum zice marele Apostol al neamurilor, scriind către tot poporul: „Frați sfinți, părtași ai chemării celei cerești” (Evrei 3, 1).

Atunci când preotul strigă: „Sfintele, sfinților”, credincioșii răspund: „Unul (e) Sfânt, unul (e) Domn: Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2, 11). Ei vor să spună că nimeni n-are de la sine însuși sfințenia, pentru că aceasta nu este rezultat al virtuții omenești, ci toți o avem de la și prin Hristos. Atunci când pui sub soare mai multe oglinzi, toate strălucesc și răsfrâng raze, de ai crede că se văd mai mulți sori, dar în realitate unul este soarele care se răsfrânge în toate. Tot așa și Cel ce singur e Sfânt, răsfrângându-Se în credincioși, strălucește în multe suflete și pe mulți îi arată sfinți, deși Cel cu adevărat sfânt este Unul și singur, întru nimic mai prejos în slavă decât Tatăl.

Pe Dumnezeu oamenii nu L-au slăvit cu slava ce I se cuvine. De aceea spunea El oamenilor, mustrându-i: „Dacă Eu sunt Dumnezeu, unde este slava Mea?” (Maleahi 1, 6). Numai Fiul Său Unul-Născut I-a dat Lui slava cuvenită. Pentru aceea, atunci când era aproape de patimă, grăia către Tatăl: „Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ” (Ioan 17, 4). Și cum L-a proslăvit? Arătând oamenilor sfințenia Tatălui, vădindu-Se Sfânt, ca și Tatăl Însuși. Căci dacă Îl socotim pe Dumnezeu ca Tatăl acestui Sfânt (al Sfinților), atunci strălucirea Fiului este slava Tatălui. Iar dacă ni-L închipuim ca Dumnezeu, față de omenitatea Celui întrupat, atunci vrednicia sau virtutea făptuirii este slava Făcătorului a toate.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii, traducere din greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, pp. 53-54)

De la același autor

Ultimele din categorie