Tainele se descoperă celor smeriți

Cuvinte duhovnicești

Tainele se descoperă celor smeriți

„Omul cel ce nu rabdă, este ca o cetate fără ziduri” (Pilde 25, 28).

Când afli miere, cu măsură mănâncă din ea, ca nu cumva „să ți se aplece și să verși” (Pilda 25, 16). Firea sufletului este un lucru gingaș și ușor. Că de multe ori se ridică zburând și dorește să afle cele mai presus de firea lui. Căci adesea pricepe ceva, din citirea Scripturilor și din contemplația lucrurilor. Și dacă se liberează și se aseamănă cu cele ce le-a priceput, se află pe sine mai prejos și mai mic decât măsura rânduită lui, și vede la ce cunoștință a ajuns și întrucât s-a îmbrăcat în gândurile lui frică și cutremur, și cu spaima se silește să se întoarcă iarăși la micimea lui, ca unul care fără rușine a îndrăznit să se ridice la lucruri, care întrec înțelepciunea lui.

Căci sufletul se înfricoșează în pricina lucrurilor celor îngrozitoare, și socotința face semn minții, să se nevoiască în tăcere și să nu fie nerușinată, ca să nu piară; și să nu cerceteze cele ce-i întrec puterea și să nu iscodească cele ce sunt mai înalte decât ea. Când așadar, ți se dă putința să gândești, gândește; și nu fii fără rușine despre taine, ci închină-te, slăvește și mulțumește în tăcere. „Că nu-i bine să mănânci miere multă” (Pilda 25, 16). Tot așa nu-i bine să iscodești în jurul cuvintelor Dumnezeiești, ca nu cumva, când vrei să vezi lucrurile cele mai îndepărtate și nu poți, fiindcă e drumul prea greu, puterea văzului să-ți slăbească și să se bolnăvească. Și, uneori, în locul adevărului să vadă năluci. Și când zăbovește mintea în căutare, ea uită ce anume caută.

Deci, bine a zis înțeleptul Solomon; „Omul cel ce nu rabdă, este ca o cetate fără ziduri” (Pilde 25, 28). Deci, omule, curățește-ți sufletul, și alungă de la tine grija de lucrurile cele în afară de firea ta, și atârnă deasupra gândurilor și a mișcărilor tale perdeaua cumpătării și a smereniei, că prin acestea vei găsi cele ce nu întrec firea ta. Căci tainele se descopăr celor smeriți cu cugetul.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 117)

Citește despre: