Tatăl îi pedepseşte pe copii atunci când greşesc, dar o face cu dragoste. Tot aşa şi Dumnezeu, Tatăl Ceresc, nu din ură îi pedepseşte pe creştini pentru greşelile lor, ci din dragoste. „Căci pe cine îl iubeşte Domnul, îl ceartă (...). Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?” (Evrei 12: 6-7)

Copiii buni se smeresc, îşi mărturisesc greşelile şi se recunosc ei înşişi vinovaţi înaintea tatălui lor. Tot aşa, şi creştinii trebuie să se smerească, să-şi mărturisească păcatele din inimă, să-şi recunoască vinovăţia şi să se spovedească: „Bine este mie că m-ai smerit” (Psalmi 118: 71).

Tatăl îşi pedepseşte copiii, ca să-i deprindă să fie cinstiţi. Dumnezeu ne pedepseşte „ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui” (Evrei 12:10).

Tatăl pregăteşte moştenire copiilor lui. Tot aşa şi Dumnezeu pregăteşte creştinilor moştenirea vieţii veşnice şi a Împărăţiei Cerurilor. Tatăl, la timpul potrivit, le dă copiilor lui moştenirea. Tot aşa şi Dumnezeu, când vine vremea, dă creştinilor moştenirea şi le spune mângâietor: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 16)