Temele pentru acasă ‒ prilej de încurajare a independenței copilului
Părintele îi transmite şi în cuvinte, şi cu fapte, şi cu prezenţa alături de el: „Sunt aici pentru orice ai nevoie. Dacă nu pricepi ceva din exerciţii, dacă nu înţelegi ce se cere, dacă te-ai încurcat şi nu poţi avansa, sunt alături pentru a găsi o soluţie”. Pentru asta e părinte.
Care e treaba părintelui, care e rolul său? Este acela de a-l susţine pe copil în locurile în care şovăie. Adică părintele îi transmite şi în cuvinte, şi cu fapte, şi cu prezenţa alături de el: „Sunt aici pentru orice ai nevoie. Dacă nu pricepi ceva din exerciţii, dacă nu înţelegi ce se cere, dacă te-ai încurcat şi nu poţi avansa, sunt alături pentru a găsi o soluţie”. Pentru asta e părinte.
Părintele nu este pentru a rezolva problemele grele de matematică în locul copilului, deoarece aşa va îngreuna percepţia corectă a profesorului asupra copilului, nu va şti care îi sunt golurile şi acesta se va îndrepta mult mai greu. Şi, dacă asta ar face-o toţi părinţii, profesorul n-ar mai şti pe cine are în clasă, câtă matematică ştiu copiii.
Nu este părintele nici pentru a citi compunerile şi a-i corecta greşelile gramaticale, sau pentru a-i spune ce alte idei să pună în compunere. Dar poate, discutând cu el, să-l ajute să găsească singur alte idei. Şi nici să-i interzică ceea ce el ar fi vrut să scrie. Părintele nu trebuie nici să ia cartea pentru „a-l asculta” la lecţiile care se cer învăţate.
Sunt şi cazuri în care copilul are o nelinişte, nefiind sigur cât de bine ştie lecţiile învăţate, dar asta nu se rezolvă prin a-l asculta noi, părinţii. Aici trebuie să mizăm pe personalitatea şi autonomia copilului, pe independenţa lui, să-i arătăm încredere şi să spunem: „Cred că poţi reuşi, dacă ai obosit, ia o pauză, fă ceva ce-ţi place, apoi întoarce-te. Ştiu că poţi singur, nu e nevoie să te ascult eu”.
(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 179-180)
Drumul în viață se alege din copilărie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro