Au refuzat să se închine idolilor și au fost aruncați în apa înghețată a lacului Sevastiei. Pentru rugăciunile celor 40 de mucenici, apa lacului s-a încălzit, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra lor. Dar una dintre cununi nu mai avea pe cine să se așeze, căci unul dintre mucenici, unul dintre ei ieșind din apă ca să se salveze, a murit – așa că un soldat văzând minunea, s-a aruncat și el în lac și a mărturisit că este creștin.

În Vieţile sfinţilor găsim și numele celor care au pătimit în lacul îngheţat din Armenia veacului al IV-lea:

Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

Conform acestor nume, unii sunt greci, alţii latini, dar printre ei erau, cu siguranţă, şi armeni.

Nu avem informații certe despre actul juridic de condamnare al acestora, dar ni s-a păstrat până astăzi testamentul care însoţea, conform practicii, actul juridic. Acest testament a fost redactat sub forma unei scrisori de către Meletie (Meliton), unul  dintre cei 40 de martiri, ajutat de Aetius şi Eutihie şi adresat preoţilor, părinţilor, fraților, surorilor, soţiilor, copiilor, prietenilor şi cunoscuţilor lor.

În Actele martirice, cel de-al 11-lea volum al colecției Părinți și Scriitori Bisericești, citim că ideea centrală a acestei scrisori-testament constă în dorința unanimă a celor 40 ca trupurile lor, după ardere, să fie depuse în localitatea Sărim de lângă oraşul Zela, din Armenia și ca nimeni să nu ia vreo părticică din osemintele lor: „Dorim ca moaştele noastre să fie strânse de cei din jurul preotului şi tatălui nostru Proidius, de fraţii noştri Crispin şi Gordius, împreună cu poporul cel râvnitor, cu Chirii, Marcu şi Sapricius, fiul lui Ammonius, spre a fi depuse în satul Sărim de lângă oraşul Zela”.

Ei roagă apoi, în ceea ce îl privește pe Evnichie, probabil sclav în cadrul Legiunii a XII-a Fulminata, că dacă şi el va suferi martiriul, moaştele să îi fie depuse în acelaşi loc cu ale lor. Iar dacă, prin harul lui Dumnezeu, Evnichie nu va suferi martiriul, aceștia îi recomandă să trăiască toată viaţa după poruncile lui Hristos pentru ca, „în ziua cea mare a Învierii, să dobândească fericirea” alături de ei.

Spre final, asumându-și moartea martirică, ei îi salută pe toți cei cunoscuți, având credinţa în harul şi puterea lui Dumnezeu, care Îi va aduce la viaţă în ziua Judecății, alături de preoţii, părinţii, soţiile, copiii, fraţii, surorile şi prietenii lor.

Prin urmare, simplitatea redactării, cât și unele detalii toponimice, sinceritatea, puterea şi curajul martirilor de a înfrunta durerile, alături de informaţiile detaliate despre părinţii şi rudele lor, constituie criterii relevante care pledează în favoarea  autenticităţii acestui important document istoric.