Nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine, a zis apostolul, că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem (Romani 14, 7-8).

Dacă ai rămas să trăiești pe pământ, să trăiești nu pentru tine însuți, ci pentru Domnul: pentru Domnul trăiește cel ce trăiește pentru împlinirea voii Lui; trăiește pentru sine cel ce trăiește pentru împlinirea poftelor sale. Acesta din urmă, chiar dacă pare viu pentru cei ce privesc numai cu ochii trupului, cu sufletul este mort, e socotit înaintea Domnului ca și cum nici nu ar exista, nu este scris în Cartea Vieții, numele lui este trecut în alte cărți. Pentru el, Domnul e ca și cum nici nu ar exista. Nu există Dumnezeu pentru cel ce nu crede cu credință vie în Dumnezeu (v. Efeseni 2, 12)! Cel dintâi nu moare: prin moartea trupească, el nu face decât să treacă la o și mai mare bogăție a vieții. Ia seama să nu învii pentru tine însuți! Prin viața în Domnul, omoară viața păcătoasă, trupească și sufletească, și prin aceasta păstrează-te pentru viața veșnică.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 211-212)