Trei ceaiuri pentru tratarea infecțiilor urinare
Pe lângă tratamentul alopat, infecțiile urinare pot fi tratate și în mod naturist, grăbind asfel vindecarea.
Vă prezentâm astăzi trei ceaiuri care vă ajută să ameliorați și să tratați infecțiile urinare:
- faceți un amestec egal din splinuță, coada-calului și păpădie (plantele trebuie să fie uscate și mărunțite). Într-o cană cu apă fierbinte adăugați trei lingurițe de amestec, acoperiți vasul și lăsați la infuzat timp de 10 minute. Strecurați și consumați până la trei căni pe zi. Puteți adăuga miere de albine;
- într-o cană cu apă fierbinte adăugați o linguriță cu mentă uscată și mărunțită și o linguriță de ghimbir ras mic. Acoperiți vasul și lăsați-l la infuzat timp de 10-15 minute. Strecurați și consumați până la trei căni pe zi;
- într-o cană cu apă fierbinte adăugați o linguriță de strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi) și o linguriță cu fructe de ienupăr uscate și zdrobite. Acoperiți vasul și lăsați la infuzat timp de 15 minute. Strecurați și consumați 2-3 căni zilnic.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro