În primul rând, Înălțarea Domnului ne demonstrează și ne asigură de faptul că există cu adevărat cer. Unde S-a înălțat Hristos? La cer! Iar aceasta înseamnă că cerul există pentru că Hristos S-a înălțat la cer, așa cum El Însuși a făgăduit: „în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc” (cf. Ioan 14, 2). S-a suit la cer pentru a ne pregăti fiecăruia dintre noi un loc potrivit.

În al doilea rând, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat, ca peste zece zile de la acest praznic, Duhul Sfânt să vină în chip de limbi de foc peste Sfinții Apostoli. Astfel, Înălțarea lui Hristos a fost evenimentul care a făcut trecerea lui Iisus de la lucrarea pământească la cea cerească. Pentru că tot ceea ce a avut de săvârșit pe acest pământ, a fost împlinit, făcându-Se ascultător față de Tatăl. Iar această ascultare înseamnă atât iubire desăvârșită intratrinitară, adică între Persoanele Sfintei Treimi, cât și iubire față de făptura cea căzută, ca și consecință a păcatului originar.

În al treilea rând, Hristos S-a înălțat la cer ca să șadă de-a dreapta Tatălui – locul autorității în preajma Împăratului – și să mijlocească pentru noi: „Hristos, Cel ce a murit şi mai ales Cel ce a înviat, Care li este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi!” (cf. Romani 8, 34). Adică, de acolo de unde este, ne poartă de grijă fiindcă suntem frați ai Aceluiași Tată: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17).

Ca o scurtă concluzie, chiar dacă Hristos S-a înălțat la cer, nu ne-a lăsat pe noi singuri, ci a păstrat, păstrează și va păstra până la sfârșitul veacurilor o legătură vie cu cei ce Îl iubesc și ascultă de Evanghelia Sa: „Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Este o jertfă continuă a lui Hristos din cer pentru cei încă rămași aici, pe pământ!