Vrednice sunt trupurile noastre de a fi cinstite ca vase sau lăcașuri ale Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 15 și 19). Noi știm, însă, și din Scripturi și din propria experiență, că acest trup biologic nu poate răbda focul cereștii iubiri ce ne atrage către Dumnezeul Iubirii fără-de-început.

Și despre țelul lumii zidite ‒ care, într-un sens mai larg, este de asemenea trupul nostru ‒ gândim în aceeași perspectivă: ne încântă nenumărata bogăție a făpturilor ce o locuiesc; vederea frumuseții ei ne duce la uimire; ne izbește negândita înțelepciune și atotcunoașterea Făcătorului ei, dar știm că până și ea, luată în întreg cuprinsul ei, este strâmtă duhului nostru ce și-a cunoscut înrudirea cu Ziditorul nostru.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Taina vieții creștine, Editura Accent Print, Suceava, 2014, p. 67)