Ieromonahul Haralambie: Pe data de 13 septembrie 1950 (noiil calendar), Haralambie a ajuns în Sfântul Munte, iar a doua zi a venit ca să-l viziteze pe bătrânul Arsenie, care era unchiul şi naşul său de botez.

Aşa cum am văzut la început, familia lui Haralambie se trăgea din binecuvântatul Pont. însă din cauza presiunilor turcilor din 1880, întreaga sa familie, împreună cu alte mii de locuitori de acolo, s-au stabilit în sudul Rusiei. Astfel, Haralambie s-a născut în Rusia ortodoxă în anul 1910 şi a fost botezat de unchiul său, monahul Arsenie de mai târziu. însă din pricina revoluţiei comu­niste familia sa s-a mutat din Rusia. În 1922, pe când avea deja doisprezece ani, familia sa s-a stabilit în satul Arkadiko din regiunea Drama. Haralambie s-a înscris la şcoala primară şi acolo a devenit un elev foarte bun. A făcut şi doi ani de gimnaziu, obţinând rezultate deosebite, dar anii erau grei şi de aceea a fost nevoit să-şi înceteze studiile pentru a-1 ajuta pe tatăl său.

Se spune însă că şi părintele Arsenie i-ar fi scris lui Leonida, tatăl lui Haralambie, să-l scoată pe acesta de la şcoală, pentru că „văzuse" din Sfântul Munte că acolo, la şcoală, unele tovărăşii aveau să-1 vatăme sufleteşte.

La începutul tinereţii sale Haralambie era un tânăr foarte sociabil, neîntrecut la dansuri şi la sporturi. Dar inima sa tindea către cele înalte, spre cele veşnice. Astfel, potrivit unei rânduieli dumnezeieşti, l-a cunoscut pe un rus foarte evlavios, care scăpase de măcelul comunist, pe nume Ilie, care l-a învăţat să se nevoiască cu Rugăciunea minţii. Acesta a fost pentru Haralambie un fel de stareţ.

Haralambie a slujit şi în armată şi a luptat pe frontul albanez împotriva italienilor, având gradul de caporal. Astfel, a cunoscut de aproape epopeea eroică a anului 1940. Desfăşurarea neaşteptată a evenimentelor l-au silit pe Hitler să ia trupe de pe frontul de vest, pentru a salva prestigiul aliaţilor săi, italienii. Pe data de 6 aprilie 1941, într-o zi de Duminică, nemţii au intrat fulgerător în Grecia, având în rezervă trupe bulgare. Frontul a fost spart, armata a fost împrăştiată şi astfel au început zilele negre ale ocupaţiei germane.

Macedonia răsăriteană (până la Strimona) şi Tracia au fost date bulgarilor. Aceştia din urmă, în încercarea lor de a acapara întreaga Macedonie, au ucis mulţi greci, chiar şi clerici. Numai în Drama au fost ucişi paisprezece preoţi şi mii de mireni (acest măcel înfricoşător a început la 29 septembrie 1941).

În aceste zile cumplite a fost arestat şi Haralambie împreună cu alţi compatrioţi ai săi şi au fost duşi de către bulgari ca să fie executaţi. Atunci Haralambie l-a chemat în ajutor pe „izbăvitorul celor robiţi", pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, făgăduind că dacă îl va izbăvi, se va face monah. Şi îndată, prin intervenţia minunată a Sfântului Gheorghe, pe care a văzut-o cu ochii lui , a fost slobozit el şi cei împreună cu el. De atunci şi-a dăruit inima sa în întregime lui Hristos. însă o mulţime de piedici au apărut în calea lui. La început, la îndemnul dascălului său Ilie, a rămas în lume până ce au trecut anii grei ai ocupaţiei, pentru a-i sprijini pe compatrioţii săi.

În 1944, când prin voia lui Dumnezeu s-au retras trupele germane, s-a petrecut şi un alt eveniment plin de întristare: tatăl său a murit la o vârstă tânără. Astfel, Haralambie a fost nevoit să rămână în lume până la vârsta de patruzeci şi unu de ani ca ocrotitor al familiei sale. Cu toate acestea însă trăia foarte ascetic, îşi petrecea viaţa muncind din greu toată ziua, pentru a-şi între­ţine familia, iar noaptea priveghea multe ore făcând rugăciune. Cu banii câştigaţi cinstit, prin sudoarea sa, i-a purtat la şcoală pe toţi fraţii săi mai mici, iar prin lacrimile sale fierbinţi şi-a păstrat nestinsă flacăra desăvârşitei sale afierosiri lui Dumnezeu.

Totodată, fiind un înflăcărat păstrător al calendarului vechi, Haralambie a fost conducătorul mişcării zelotiste din acea regiune.

Când fraţii săi au crescut şi şi-au terminat studiile, Haralambie a vrut să-şi împlinească făgăduinţa, şi anume aceea de a deveni monah. Dar nu-l lăsau consătenii săi, deoarece zelotiştii cei de un cuget cu el îi spuneau că au nevoie de el.

- Nu înţelegeţi? Am făgăduit lui Dumnezeu.

- Ba nu, spuneau ei, ai datoria să rămâi în lume de dragul luptei. Şi aici eşti afierosit.

Astfel, a fost din nou împiedicat să-şi împlinească chemarea inimii sale.

Haralambie era un zelotist înfocat, cu toate acestea însă avea şi discernământ şi cunoştea limitele. Poziţia sa era aceea de protest, iar nu de lepădare. însă în ciuda aşteptărilor, conducerea mişcării vechi-calendariste a emis în 1950 vestita enciclică, în care osândea întreaga Biserică Locală a Greciei.

„De îndată ce a căzut în mâinile mele această hârtie (enci­clica), povestea Haralambie mai târziu, atât de mult m-am mâhnit, atât de mult am plâns, atât de mult m-am descurajat, încât spu­neam în sinea mea: «Ah, sărmane Haralambie, Dumnezeu te-a chemat la viaţa îngerească, iar tu ai rămas ca să mântuieşti lumea. Iată roadele! Aşadar, aleargă să-ţi împlineşti menirea ta cât mai repede, ca nu cumva să te găsească pe neaşteptate moartea şi să te arăţi călcător al făgăduinţei pe care ai făcut-o înaintea lui Dumnezeu»”.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 340-342)