Pe un tânăr cu serioase probleme psihologice l-a adus la gheronda un prieten al lui ca să-l ajute. L-a întrebat gheronda: „Îți amintești ce gând te înnebunește?” Acela nu-și amintea și gheronda i-a spus cu mare exactitate ce gând avea mai înainte de a se îmbolnăvi. Exprimase gheronda un mare adevăr. Că adică toate gândurile pătimașe nu numai că ne înnebunesc, ci ne și pedepsesc cum spun Sfinții Părinți: „Un gând te mântuiește și un gând te pierde”.

Să avem statornicie în nevoința noastră. Să nu fim ca șuvoiul de apă care curge o singură dată și apoi seacă. Așa nu găsește un trecător să bea puțină apă.

Lipsește de la monahii de astăzi lepădarea de sine și de aceea nu înaintăm duhovnicește și nu mai trăim precum sfinții părinți.

La o mănăstire de femei i-au adus cafea. Pe masă era întinsă o frumoasă față de masă albă, brodată și călcată. Gheronda ca să le învețe pe monahii în mod practic simplitatea monahală, a vărsat mai întâi cafeaua pe toată masa apoi a împăturit fața de masă așa ca să se și boțească un pic și zice: „Acum gherontissa, lăsați metanierul și duceți-vă să spălați și să călcați fața de masă”.

Când cineva trăiește duhovnicește i se deschid ochii sufletului și vede cele mai mici greșeli foarte mari și se scârbește sufletul său. Atunci simte în același timp și dumnezeiască mângâiere pentru că se smerește și așa vine harul lui Dumnezeu.

În timp ce în viața duhovnicească cineva încearcă să-și vadă toată murdăria care este înlăuntrul său, în viața lumească oamenii încearcă să o ascundă până acolo că vor să pară bun omul exterior. Au comportamente exterioare stereotipe, care devin ca un zid și nu vine înlăuntru harul dumnezeiesc.

Când nu te îndreptățești pe sine, atunci primești toată bucuria lumii. Dar când vrei să te îndreptățești, nu afli odihnă.

Întristarea e patimă dacă lipsește Hristos.

Cum vom dobândi râvnă? Dacă fuge cealaltă râvnă, adică pizma.