Slava deşartă, care este o patimă „foarte felurită şi foarte subţire”, are „multe înfăţişări” şi „este greu de biruit”. Se poate tămădui prin împotrivirea faţă de preocuparea de a săvârşi fapte bune de dragul cinstirilor sau al onorurilor, prin lepădarea necontenită de „gândurile care vin în inima lui şi îl laudă” şi prin dispreţuirea de sine „înaintea lui Dumnezeu”.

Mândria „este foarte cumplită şi mai sălbatică decât toate cele de până aici”. Ea se tămăduieşte prin smerenie, la care se ajunge prin „credinţă”, prin „frica lui Dumnezeu”, prin „blândeţe şi sărăcia desăvârşită, prin care ne vine şi dragostea desăvârşită”. (Sfântul Casian Romanul)

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 336)